Interviu cu dl. Asztalos Csaba Ferenc, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

„Regula Under 21 a asigurat egalitatea de șanse”

Dumitru Graur: Domnule președinte, îmi puteți explica interesul dvs. pentru sport? V-am apreciat în mai multe rânduri opiniile despre activitatea sportivă din țara noastră și ele mi s-au părut destul de avizate, ale unui om căruia sportul nu-i este indiferent.
Asztalos Csaba: În primul rând am o motivație personală, pentru că mă consider un om care practică sportul și toată viața am practicat sportul. Am și un regret, pentru că în clasa a X-a părinții nu m-au lăsat să intru în zona de sport de performanță, impunându-mi să fac doar școală!

Am aflat că sunteți născut la Baia Mare, dar facultatea ați absolvit-o la Oradea. Ce-mi puteți spune despre perioada din timpul copilăriei și a studenției dvs.?
Din timpul copilăriei am rămas cu imaginea stadionului din Dealul Florilor, acolo unde am jucat fotbal la juniori. Jucam pe post de mijlocaș – coordonator de joc. Și îmi amintesc de meciul din ’83 dacă nu mă înșel, dintre Baia Mare și Real Madrid (FC Baia Mare – Real Madrid 0-0, septembrie 1982 – n.n.), am fost pe stadion la acel meci în care echipa lui Viorel Mateianu putea chiar să câștige în fața Realului. Imaginea e cu acel public care a umplut la maximum stadionul, cu oameni în plopi și pe dealul din apropiere, ca o mare sărbătoare, avea să mă marcheze pe viață. Dar îmi mai aduc aminte și de alte meciuri frumoase care se jucau în acea perioadă, iar noi copiii puteam intra gratis, de mână cu un adult care avea bilet. Aveam jucători foarte buni: Bălan, Weissenbacher, Koller, Terheș și încă alții. Tot acolo am reușit să văd prima oară Universitatea Craiova și am devenit imediat fan-ul ei. Era perioada de glorie a Craiovei, dar mai era și Steaua – care era într-o perioadă foarte bună. Cu Boloni, din nou Weissenbacher, Lăcătuș, Ienei ca antrenor, avem o diversitate în fotbal de bună calitate și reușeam să văd aceste echipe la Baia Mare, fiindcă veneau și jucau acolo. Și erau meciuri seriose. Nu uit nici finala Cupei campionilor din ’86, pe care am văzut-o împreună cu vecinii de bloc, dar noi copiii eram în genunchi în fața televizorului, de emoție. Cred că mai avem un metru și ajungeam în ecran, așa era emoția de mare. După care am prins și Dinamo din anii ’90, cu Răducioiu, Sabău… altă perioadă frumoasă a fotbalului românesc. Au fost ani minunați. Să nu uit și despre performanțele din handbal ale băimărenilor, am și văzut o finală de Cupa campionilor în care golul prijn care Minaur a câștigat în ultima secundă a fost înscris de un jucător al cărui nume nu mi-l mai amintesc…

Vă spun eu. Nu era Cupa campionilor, ci finala EHF a anului 1985, pe jucător îl chema Stemate, iar meciurile au fost comentate chiar de mine!!
Uitați, ce mică este lumea! Mi-aduc aminte de această perioadă a sportului băimărean, la care trebuie să nu-i uit pe înotători (băimăreanca Naomi Lung a câștigat o medalie de argint la JO ’88 – n.n.). Fiind centru miner, la baze sportive Baia Mare a stat bine. Și la noi n-au fost niciodată cartele la alimente, am avut un regim privilegiat. Asta nu însemna că nu mai alergam după o banană iarna, dar cartele nu aveam. Și așa am crescut în spiritul sportului în Baia Mare, și cu tir, cu popice… Am crescut cu sportul. Și mai era ceva înainte de 1989: noi, copiii aveam acces la terenurile de sport. Nu găseam niciodată vreun teren de sport al unei școli închis! Ceea ce se întâmplă din păcate azi. Merg destul de des la Baia Mare, fiindcă părinții și sora mea locuiesc acolo; e de altfel un loc care-mi place, și cumva mă doare sufletul când trec pe lângă școala unde am învățat și văd lacătul. Acele terenuri rămân deci goale, iar copiii probabil că sunt la calculator, pe telefoane și jocuri. Iar părintele trebuie azi să scoată bani serioși dacă vrea să facă sport copilul lui. Și nu ca să facă sport de performanță, nu – să facă mișcare. Acest lucru îl observ inclusiv în București, cu cei doi băieți ai mei. Așadar, aceasta este regretul meu din copilărie, că n-am fost lăsat de părinți în clasa a X-a să fac mai mult sport! Mi-a s-a spus mereu că școala e mai importantă, iar ce văd acum este în continuare această dilemă: școală sau sport? Deci nu văd o abordare corectă a managementului în sport, care să încerce să le împace pe ambele, în sensul în care și sportul de performanță să asigure sportivului o educație rezonabilă, să zic așa. Nu înseamnă că nu sunt sportivi citiți, sau educați, nu mă refer la asta, doar la faptul că această schismă între școală și sport se produce foarte devreme. Începând de la 7-8 ani, dacă copilul începe să facă sport și la o asemenea vârstă nu poți să spui că el face sport de performanță, abia după 14 ani, la fotbal chiar 16, îți poți da seama dacă într-adevăr va avea o șansă să devină sportiv de performanță, dar părintele simte nevoia să-și oprească copilul de la sport. Și se trezește undeva în clasa a VIII-a, la primul examen sau la balaureat, că are o problemă de viață. Pentru că la sport din zece mii poate cinci ajung la performanță. Și atunci are o problemă reală, pentru că nu are nicio pregătire profesională, sau intervine un element neprevăzut, un accident și acest lucru cred că este extrem de dăunător selecției și sportului. Ca atare, problema cred că reprezintă o provocare reală pentru sportul românesc.

Diversitatea etnică e propice performanței

Mi-ați vorbit despre Universitatea Craiova…
O iubire alb-albastră!

… și despre Steaua. Informațiile mele sunt că sunteți mai curând stelist. Cum e?
(râde) Ideea este că din 2005, 4 februarie, de când am fost numit președinte aici, la o lună și ceva am avut prima plângere legată de rasismul în sport, pot spune că am această obligație de a nu-mi mai exprima simpatiile sportive (face o pauză). Dar, în ce privește Steaua rămân cu un sentiment aparte. Știu că există o dispută, dar eu FCSB îl abordez ca pe Steaua București. Chiar dacă, știți bine, cu domnul Becali nu am o relație prea bună, m-a și tăvălit de mai multe ori prin presă… Eu am explicat și sunt dispus să explic de câte ori este necesar, rațiunile și abordările noastre. Pentru că această instituție nu este pe persoană fizică, este o instituție a României. Și noi apărăm niște interese generale, care trec cu mult peste problemele individuale. Revenind, într-adevăr Steaua a rămas cumva în inima mea, și pot să vă și spun de ce: pentru că întotdeauna a existat o diversitate (etnică – n.n.) la Steaua. Regret că nu mai există și acum această diversitate, pentru că eu consider că diversitatea în sport este benefică pentru performanță. Steaua a reprezentat întotdeauna România în cupele internaționale, cu un element de eficacitate mai ridicat față de toate celelalte echipe. Mai ales după 1989. Ei, cum să vă spun: dacă ar fi să vorbesc mai simplu, nu mi-ar fi rușine cu Steaua la nivel internațional! Craiova la fel, și înainte și după 1989, ne-a reprezentat cu demnitate și performanță în cupele internaționale, dar are și acel gust al revoltei, al unei lupte dinamice împotriva tuturor. Știți, eu am făcut armata în Slatina și acolo era fascinat de meciurile Universității. Nu uit nici Dinamo, cu Lucescu, ce meciuri erau la vremea aceea! Și mai era și Sportul studențesc. Din 1999, când am venit în București, merg mereu pe stadioane. Și înainte și după ce am devenit președinte al instituției (CNCD – n.n.). Merg și în galerii, ca să văd cu ochii mei. Mă interesează ca fenomen social tot ce se întâmplă pe stadioane, și urmăresc ce se întâmplă. Recunosc așadar că am o simpatie pentru Steaua, dar am mers foarte mult și la Rapid. Îl știam bine și pe dl. Copos. Chiar îmi doresc ca Rapidul să revină cât mai curând în prima ligă, unde îi este locul. Dar, încă un lucru: foarte multe meciuri am văzut pe Cotroceni. Pentru că am locuit acolo aproape cinci ani, gard în gard cu stadionul. Și toată perioada FC Național cu Olăroiu, și inclusiv când a fost Răzvan Lucescu portar, am fost la cam toate meciurile jucate acasă. Și naționala mare făcea câteodată antrenament acolo. Ca atare, pot spune că urmăresc, sunt fan…

Am vrut să devin antrenor de fotbal!

Îmi pare că sunteți un sportiv care și-a ratat în copilărie cariera!
(râde) Într-un fel, da. Pot să vă fac și o confesiune, este un lucru pe care nu l-am spus niciodată: la un moment dat mă gândeam să fac Școala de antrenori! Dar la nivel de antrenor de copii. Am și participat la niște cursuri organizate de FRF pentru cei care învățau pentru licența pro, m-au acceptat. Practic, m-am așezat și eu într-un colț la sălii de la FRF, mi-am luat notițe…

Când asta, în ce an?
Acum doi, trei ani. Eram deja președinte la CNCD. Pot spune că managementul sportiv se aseamănă foarte mult cu ce facem noi aici, managementul instituțional. Și sunt legături, inclusiv pe zona de psihologie, sunt o mulțime de elemente comune. Dar am constatat că școala noastră de antrenori nu e ceea ce ar trebui să fie. Cel puțin din punctul meu de vedere, ca unul venit din afară. Eu citesc literatură legată de zona de antrenorat și am și multe contacte cu unii antrenori de fotbal.

Nu-mi vine să cred ce aud, domnule președinte!
V-am spus că mi-a plăcut întotdeauna fotbalul. Cunosc o serie de antrenori și mai discut cu ei, îi mai întreb… E o pasiune.

E clar că e o pasiune care vă vine din tinerețe.
Da. Și acum dilema mea e că am doi băieți, au 10 și 12 ani, și amândoi, să zic așa, îmi mănâncă urechile să-i duc la fotbal. Ei s-au născut la București, iar eu am aceeași dilemă cu antrenamentele și învățatul, pe care o aveau părinții mei. Am fost la un club de fotbal aproape de unde stăm noi, la Dinamo. Și unul dintre ei ar fi trebuit să aibă antrenament de la 15.00, celălalt de la 16.00, de trei ori pe săptămână. Adică la ore imposibile, n-am cum să duc și școala și antrenamentele. Și mai este un aspect. Am asistat la meciuri de fotbal jucate de juniori, în București și nu numai, și am remarcat un lucru extrem de negativ: cât de urât vorbesc părinții pe marginea terenului unde joacă copiii. Și care sunt îndemnurile către copii. „Rupe-l, omoară-l”. Sau cum înjură arbitrii! Cred că la această vârstă e o problemă reală. Pentru că violența de limbaj ulterior se rostogolește și modifică. Una peste alta pot spune că urmăresc sportul, nu numai fotbalul, bunăoară joc baschet, înot. Urmăresc tenisul.

Eram convins că vom bate Anglia

Simona Halep vă place?
Da. Îi urmăresc uneori meciurile cu emoție. Dar nu pot spune că și tenisul îl cunosc la fel de bine. Halep reprezintă astăzi cu mare cinste sportul românesc și chiar România. Nu putem să nu fim mândri de ea.

Sunt convins că ați urmărit cu mare atenție evoluția echipei naționale de tineret la Campionatul European U21, în Italia. Azi, când facem această discuție, tricolorii mici joacă semifinala CE cu echipa Germaniei! Ce sentimente vă încearcă?
Emoții. Așa cum le-am avut și cu Croația sau Franța. Pe Anglia eram convins că o batem! Și vă și spun de ce: atitudinea de autosuficiență a Angliei și aroganța ei, lovește. Și sincer, eu în viața mea nu îmi aduc aminte să fi pierdut vreodată cu Anglia. Sunt de părere că Anglia a avut cei mai buni jucători la acest campionat, dar nu cea mai bună echipă. Noi am avut o echipă foarte bună. Singurul element care punea cumva o întrebare – asta a zis și domnul Gică Popescu -, era condiția fizică. Eu cred că acolo mai avem de lucrat. Noi fiind așa, mai mingicari, tentația este să mai neglijăm condiția fizică. Dar acolo au fost mulți jucători care au crescut „afară”, unde ne prea se neglijează partea fizică, fiindcă se măsoară tot la un antrenament: cât alergi, cum a fost reacția la mingea în joc și altele asemenea.

Dar nu v-a surprins că echipa a avut asemenea rezultate?
Nu, nu m-a surprins, este o echipă creativă și mă așteptam la asta. Este un exemplu de cum ar trebui să se facă mai repede schimbul de generații! Noi am pierdut, pot să spun, zeci de ani cu schimbul de generații, după anul 2000 ca să iau un exemplu. După meciul cu Slovenia mai exact, când am pierdut în „Ghencea” calificarea. Practic de acolo noi am ratat o schimbare de generație și vă și spun de ce, părerea mea: pentru că impresarii și partea de business au avut și poate mai au o influența prea mare în ce înseamnă fotbal la noi. De multe ori determină jucătorul care intră în primii 11 și în ce privește selecția pentru echipele naționale. Eu n-am niciun interes, deci pot să vorbesc liber, chiar având această funcție publică. Din punct de vedere al managementului sportiv, el nu a fost orientat în România spre competitivitate. Iar în selecție cu siguranță. Și nu mă refer la actualul selecționer, fiindcă am văzut disputa care a apărut, dar din punctul meu de vedere noi nu am avut curajul de a trage o linie foarte clară între ce înseamnă business sportiv – adică impresari, publicitate și alte asemenea interese –, respectiv ce înseamnă performanță sportivă. Și aceasta a fost argumentul principal pentru care noi, instituțional – că am fost titular de dosar – am considerat că regula Under 21 nu este discriminatorie.

Impresarii au prea multă influență în fotbal

Ați atins acest punct foarte important. Ce fel de dosar ați avut de soluționat?
Am avut solicitări de puncte de vedere și plângeri de la jucători de fotbal, chiar o asociație care reprezintă interesele jucătorilor de fotbal, și cluburi, în care ni s-a sugerat că această regulă Under 21 este una discriminatorie, fiindcă încalcă dreptul la muncă al jucătorilor care au peste 21 de ani. Și noi am analizat, am făcut o statistică pe care am raportat-o la campionatele din Occident, spre a vedea care este prezența pe criteriul de vârstă în primele ligi. Regula „21” a mai fost și în alte state, dar în Occident nu, și iată de ce: pentru că selecția este orientată spre performanță. Dacă am un jucător bun de 17, 18 ani, joacă! Ori la noi, selecția nu este transparentă. Ai o transparență extrem de redusă de a vedea cine intră în primii 11 la Dinamo, să zic; sau la Steaua. Fiindcă impresarii au o influență enormă, iar zona de selecție nu vizează întotodeauna performanța, ci vizează interesul. Trebuie să joace X fiindcă vreau să-l vând în trei luni! Sau să-i crească mult cota, ca să pot să-l vând. Ca atare, se justifică să introduci o regulă Under 21, pentru că așa asiguri egalitatea de șanse. Că plouă, că ninge, tu trebuie să-i dai șanse celui care are sub 21 de ani, cumva realizezi și un element de obiectivitate în selecție. Iar acum se vede acest lucru…

Zâmbesc puțin, scuzați-mă, fiindcă încep să vă dau și dvs. merite pentru performanța echipei de tineret la Euro!
Am fost foarte înjurați, să știți! Nu ne luăm niciun merit, dar suntem fani și spectatori. Să știți însă că decizia noastră a fost menținută de Curtea de apel București. Fiindcă s-a ajuns la judecată. Curtea de apel ne-a dat dreptate în primă instanță, nu știu dacă decizia va mai fi atacată sau nu la Înalta Curte. Dar să știți că s-a făcut o analiză juridică și sportivă foarte întemeiată până să luăm decizia. Vream să spun că noi suferim și în sport, ca în orice domeniu – dacă nu ai transparență în selecție, în merite și în promovare, nu ai cum să ai performanță.

Am fi foarte fericiți ca sportul să nu se mai intersecteze cu noi!

Din păcate, domeniul de care vă ocupați se intersectează tot mai des cu sportul, și cu fotbalul în special. Au fost numeroase cazurile în care CNCD a fost nevoit să intervină, dictând uneori chiar sancțiuni aspre. Cum ați putea explica asemenea excese – este vorba de o lipsă de civilizație, de intoleranță sau pur și simplu de prostie și teribilism?
Astea sunt spețele vizibile. Dar noi avem niște plângeri din sport care nu privesc scandările de pe stadioane sau din sălile de sport. Avem plângeri, și am sancționat plângeri cu privire la hărțuirea jucătorilor de fotbal, de exemplu. Cei care refuză să prelungească un contract și care nu mai sunt lăsați să se antreneze cu echipa, care nu mai au toate drepturile. Și vorbim de echipe de Liga 1 foarte multe, chiar și din Liga a doua, unde noi am aplicat sancțiuni aspre și am și câștigat în instanță. Astea sunt cazurile care nu sunt rostogolite, să zic așa în presa sportivă. Plus cazuri în care am avut sesizări cu privire la selecția observatorilor de joc, interdicțiile care s-au dorit a fi introduse la un moment dat, deci nu noi ne intersectăm cu sportul, sportul se intersectează cu noi. Am fi foarte fericiți ca sportul să nu se mai intersecteze cu noi! În ce privește scandările rasiste și intolerante de pe stadioane, este o problemă reală. Și vă spun de ce. Nu este deloc plăcerea noastră să ne ocupăm de astfel de lucruri, dar ele vulnerabilizează interesele României pe plan extern. Dincolo de elementele negative pe care le produce în țară. România, în toate evaluările externe pe drepturile omului, primele întrebări sunt de genul, dacă ne referim la sport: „În data de… a avut loc meciul cutare și s-au scandat următoarele… Ce a făcut statul român?” Așa se discută. Când am fost numit președinte în 2005, în februarie, undeva în martie-aprilie a fost un meci Steaua-Rapid, pe Ghencea. Am fost și eu la acel meci, unde l-am văzut de exemplu pe Bănel Nicoliță, suit pe gard, și strigând „moarte țiganilor”! Sunt elemente care fac rău sportului. Sportul într-adevăr este o confruntare, uneori și de orgolii, mai ales dacă este disputat între state și este un eveniment extrem de vizibil. În timp real. Din acest punct de vedere eu nu știu dacă este vorba despre civilizație sau mai puțină civilizație, pentru că nu aș generaliza. Pornește o scandare de la un grup de suporteri și apoi se extinde, este vorba despre psiholgia mulțimilor și intră oamenii în horă fără să înțeleagă chiar despre ce este vorba și care sunt consecințele. De exemplu cum poate înțelege o minoritate de ce la Malta-România s-au scandat lozinci antimaghiare, sau de ce am imitat ciorile la meciul cu Franța, la tineret.

Aveam pregătită întrebarea asta: la ultimul meci susținut de prima echipă națională, cel din Malta, între suporterii români s-a aflat și un grup de huligani care au scandat din primul minut până la sfârșit împotriva Ungariei! E foarte greu de înțeles ce legătură poate avea fotbalul dintre jucătorii români și maltezi cu jignirea unei întregi populații, ba chiar a unei națiuni. Dvs. ce explicații aveți?
Eu cred că acești oameni vor să facă rău federației și adevăraților suporteri. Dacă ne uităm pe sondajele de opinie, ultimul al Academiei Române, la întrebarea „Cine credeți că reprezintă un pericol asupra României?”, după ruși, ungurii sunt acolo, cu 70 la sută. Avem o lipsă de reconciliere istorică, dar paradoxal această reconciliere există în sport între minoritarul maghiar și români. În general în societate din păcate nu există această reconciliere.

Bölöni a jucat de 108 ori în echipa României

Vreți să spuneți că într-o echipă joacă împreună un român și-un ungur fără probleme…
Dumneavoastră cunoșteți istoria sportului mult mai bine decât o știu eu. Dacă ar fi să luăm de la 1918 încoace, în istoria sportului românesc și-au făcut loc o mulțime de minoritari maghiari. Vă reamintesc că pe Hagi l-a descoperit un antrenor ungur (Bukossi – n.n.), sau cine a antrenat-o pe Nadia Comăneci (Bela Karolyi – n.n.). Spuneți-mi câți fotbaliști unguri sau germani a avut România în echipa națională în tot acești ani?

Foarte, foarte mulți. O putem lua de la Baratki la Rudi Wetzer, Petchovschi, Bonihadyi, Piști Kovaci, Bölöni și așa mai departe…
Nu puteai să faci performanță dacă ai fi refuzat în echipa națională astfel de minoritari. Deci aici am avut reconcilierea, pentru că dacă în sport vrei să atingi ceva, trebuie să lucrezi împreună. Și oamenii altfel s-au manifestat în sport. Eu am avut ocazia să stau de vorbă cu domnul Boloni când a fost selecționer. Poate vorbi ore întregi despre fotbal. Dar el n-a simțit niciodată că trebuie să dea un test de gravitate (atracție față de pământ – n.n.).

A fost chiar căpitanul echipei naționale!
Da. De 108 ori în naționale României. A venit la Steaua, bineînțeles cu condiția să-i facă cabinet stomatologic; cel mai bun prieten – Pițurcă! Cum să spun, deci acei ultrași care strigă, practic profanează istoria sportului din România. Pentru că această istorie ne arată că foarte mulți minoritari, și mai ales maghiari, au stat acolo pe podium, sub acel drapel și li s-a cântat acel imn. Nu uitați episodul cu Bela Karolyi, care a refuzat să intre în sală pentru că nu se cânta imnul potrivit. Sau a considera că CFR Cluj este o echipă maghiară – este o tâmpenie!

Un meci de fotbal e totodată un business

Echipa României a avut de două ori terenul suspendat anul trecut, jucând partidele cu Muntenegru și Lituania fără spectatori în tribune. Este desigur păcat, cum ați declarat, ca o întreagă echipă națională să sufere din cauza unui grup restrâns. Este posibil să jucăm și meciul cu Spania, în toamnă, tot fără spectatori?
Noi am primit o plângere legată de acest meci cu Malta. S-a întâmplat chiar a doua zi după meci. Reclamația a venit de la o organizație non-guvernamentală al cărei obiect de activitate este protecția drepturilor omului și a drepturilor minorității maghiare. Primim în mod constant plângeri de la ei, deci n-a fost nimic nou. Și au depus în aceeași zi o plângere la UEFA. Pot să vă mărturisesc că am vorbit cu președintele Burleanu despre acest subiect și i-am sugerat să se delimiteze de aceste manifestări. Federația chiar a dat imediat un comunicat în acest sens. Din punctul meu de vedere, noi nu avem competența teritorială ca să putem judeca ceva ce s-a întâmplat în Malta, dar o atitudine trebuie luată. Eu nu sunt pentru o suspendare a terenului în meciul cu Spania, pentru că o astfel de sancțiune drastică nu ar contribui la soluționarea acestei situații. Cumva ar veni că tot ungurii ar fi de vină că ne-au suspendat terenul cu Spania… Nemaivorbind că este vorba de o cifră de afaceri de peste un milion de euro la un meci cu Spania (din vânzarea biletelor – n.n.). Dar trebuie să mai spun un lucru: dacă UEFA nu va da această sancțiune drastică acum, riscul ca următoarele meciuri din București, cele cu Suedia și Norvegia, să fie jucate fără spectatori e foarte mare! Pentru că dacă povestea se va repeta la meciul cu Spania, pe care sper să-l jucăm cu spectatori, a doua oară n-o să mai scăpăm.

Vreau să vă povestesc totuși ceva, ca urmare a recentei experiențe personale din Italia, la CE U21. Am putut observa în tribune reacții negative ale majorității suporterilor români față de excesele nedorite ale unor grupuri formate din maximum 10-20 de persoane, pornite pe scandal și scandări discriminatorii. Oamenii au început spontan să aplaude astunci când câțiva huligani au fluierat imnul Franței, și chiar i-au huiduit pe care care-au aprins torțe… Putem avea o speranță că lucrurile se vor îndrepta, sau mai curând să constatăm că avem o diaspora mai educată și mai civilizată decât suporterii din țară?
E o diasporă care înțelege mai bine consecințele acestor fapte, este o diasporă mai responsabilă, care a învățat că dacă în România mai poți să traversezi strada și pe lângă trecerea de pietoni, în Italia sunt consecințe drastice. Este o diasporă care la rândul ei este minoritară în țara în care trăiește și înțelege mai bine discriminarea pentru că a fost supusă discriminării. Și abia atunci înțelegi cum e să fii umilit, când tu însuți ești minoritar într-un alt stat. Ca atare, eu așa interpretez. Și asta trebuie să fie reacția normală și pe un stadion din România. Dacă se întâmplă la un meci din campionatul României arbitrul are obligația să oprească meciul dacă scandările continuă. Și statul are obligația să intervină. Eu vă spun, a organiza un meci de fotbal este și o activitate comercială. Este un business. Și răspunzi de ce se întâmplă pe stadion. Eu sunt sigur că în momentul în care vei juca niște meciuri fără spectatori, o să te potolești. Mentalitățile le schimbi mai greu.

Îmi cer scuze, dar nu sunt de aceeași părere. Credeți că pe acei derbedei îi interesează ce zice UEFA, sau că se vor dicta sancțiuni împotriva fotbalului românesc? Ei vor doar să-și facă „numărul”.
Domnu’ Graur, eu i-aș identifica, i-aș da în judecată. Să răspundă civil pentru faptele lor. Federația și cluburile trebuie să ia asemenea măsuri. Le-aș pune interdicție să mai intre pe stadion, iar dacă repetă aș deschide dosar penal… Deci există măsuri, pe care trebuie să le facem.

Resursele sportului au fost căpușate de corupție

Da, acum vă dau dreptate. Mergem mai departe: după părerea dvs., ce rol are sportul într-o societate modernă?
Imens. Este vorba despre sănătatea unei societăți. Populația unei țări trebuie să fie sănătoasă, ca să fie competitivă și educată. Iar în educație intră sportul, mișcarea. Ar trebui să fie o cultură în societate, fiindcă sportul, dincolo că este extrem de vizibil, de util, ține de un echilibru al societății. Deci sunt multe argumente care pledează. Dar dacă vrei să ai o societate performantă, competitivă trebuie să o educi în traiul sănătos, care presupune mișcare.

Susține statul român suficient sportul?
(pauză, oftează) Acum, 99 la sută din cei care vă răspund la această întrebare ar spune nu. Dar dacă privim nivelul la care ne aflăm noi ca societate și resurse, și nivelul la care susținem diferite domenii – educație, sănătate, ca să dau două domenii cheie, desigur că sunt elemente în care statul susține sportul. Dar eu cred că și sportul în ultimii 30 de ani în România, toate aceste elemente de susținere, au fost căpușate de corupție. Și toate aceste resurse au avut de suferit din cauza corupției. Deci, corupția nu a trecut pe lângă domeniul sportului și a fost prezentă doar în celelalte domenii. Nu, a fost la fel de prezentă și în sport! Cred că statul are obligația să susțină sportul. Nu neapărat un sport sau altul, eu văd mai curând o susținere a sportului juvenil, școlar. Să creezi posibilitățile ca copilul să bată mingea în curtea școlii, ca să dau un exemplu simplu. Nici nu te costă. Să începi din nou cu competițiile școlare, cum era pe vremea noastră. Aici văd rolul statului. Și strategia. Dar nu strategii naționale, că avem atâtea de nu le mai știm numărul, ci mă gândesc la nivel local. Acolo trebuie să ai astfel de abordări. Sportul, încet, încet a devenit un lux. Și trebuie să ajungi din nou la momentul acela la care să ai egalitate de șanse, astfel încât sportul să fie accesibil pentru orice copil. Și nu neapărat de performanță, ci din perspectiva mișcării și a sănătății. În momentul în care duci societatea în direcția asta îți scad cheltuielile de sănătate, fiindcă nu mai ai probleme cu obezitatea și alte aspecte. Deci da, statul trebuie să sprijine sportul – ai nevoie de infrastructură sportivă, de o sală polivalentă pentru mari competiții. Chiar citeam astăzi că Budapesta a câștigat pentru 2020-2021-2022 finala FedCup. Au făcut mai mulți ani și Final Four la handbal…

Investițiile ungurilor în sport sunt fabuloase! Am văzut de curând noul lor stadion național.
Da, este adevărat. Dar vedeți că-n Ungaria, chiar dacă au aceste investiții nu pot să spună că au sport de performanță; cel puțin la fotbal. Față de ce așteptau la aceste investiții. Acum nu stau însă deloc rău în preliminarii, sunt pe primul loc, au bătut Croația și Țara Galilor… Dar, este o zicală a celor bogați, care spun că trebuie să dai copilului tău atâtea resurse, atâția bani, încât să poată să înceapă să facă ceva. Dar nu mai mult, ca să nu facă nimic! Și asta-i situația Ungariei.

Adică?
S-ar putea ca, dacă deschizi resurse foarte mari, inclusiv salarii mari, să nu ai și rezultate pe măsură, fiindcă resursa oricum vine! Și trebuie să găsești un echilibru. Eu nu cred că problema sportului românesc stă în sprijinul statului. Este un subiect, dar nu aceasta este cauza pentru rămânerea în urmă a anumitor domenii sportive.

Nimeni nu poate limita libertatea de exprimare a unui jurnalist

Dar rolul presei sportive, care este?
Păi eu aș vrea să văd presă sportivă! Nu prea are specializare pe sporturi și nu mai are reprezentativitate în teritoriu, totul e concentrat pe București. Emisiunile sunt prea des pe can-can, eu înțeleg că trebuie să se vândă, dar suferim.

Domnule președinte, dacă un club de fotbal refuză acreditarea și deci interzice accesul la masa presei unui jurnalist care a pus la o conferința de presă anterioară o întrebare care i-a deranjat pe cei din clubul respectiv, este vorba de discriminare?
(sigur) Da. Foarte simplu – da. Nu poți să limitezi libertatea de exprimare a unui jurnalist pentru că-și face treaba.
Și cum trebuie sancționată, după părerea dvs., o asemenea atitudine abuzivă?
Amendă. Eu dacă-și fi la FRF sau la Liga profesionistă de fotbal, fiindcă acum comisiile sunt la Ligă din câte știu, aș pune în regulamentele interioare și un capitol referitor la relația cu presa, unde aș pune principii și etică, și aș pune și sancțiuni. Fotbalul este un element de interes public și el trebuie să se subordoneze unor legi și regulamente în relația cu presa.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *