Interviu cu dl. George Boroi – Secretar General al COSR

„Sportul românesc își va număra bobocii după Tokyo!”

Dumitru Graur: Domnule Boroi, ați venit la COSR din postura de Președinte al clubului Steaua. În noiembrie 2016, imediat după alegerea dvs. în funcția de Secretar General, ați declarat: “Ca principală sarcină pentru mine, care vin din lumea militară, știu ce înseamnă execuția, știu clar că secretarul general este omul care va pune în practică deciziile Adunării Generale, Comitetului Executiv și, nu în ultimul rând, va fi un sprijin real pentru președintele în exercițiu (…) Începând de mâine nu va mai fi Dinamo și Steaua, vor fi doi oameni care își vor asuma responsabilitatea în ceea ce privește spiritul olimpic românesc și rezultatele pe care ni le-am propus”. Cu ce sentimente priviți acum perioada de doi ani și jumătate care s-a scurs?
George Boroi: (o scurtă pauză de gândire) Pe de o parte, analizând ce am spus atunci consider că în mare parte am reușit să duc la îndeplinirea sarcina care mi-a fost dată prin votul alegătorilor, iar pe de altă parte privesc cu optimism. Fiindcă o mare parte din lucrurile pe care le-am promis, vorbesc la plural fiindcă aici includ președintele, Comitetul Executiv și cu mine, se regăsesc în mănunchiul de măsuri pe care le-am luat, le luăm și pe le vom lua. Ca să intru un pic în detalii, la scurt timp după preluarea mandatului președintele a reinterat câteva dintre lucrurile promise în campania de alegeri, unde de asemenea am fost alături de el. Vorbesc despre identificarea unor măsuri imediate, ca și a sportivilor ce pot face parte din proiectul Tokio 2020. Așa a luat ființă Programul Samurai 2020. Am vorbit apoi despre un lot de perspectivă pentru 2024, care începe să se formeze pe lângă loturile din CNOPT-uri (Centre Naționale Olimpice pentru Tineret – n.n.) – dar asta e o discuție pe care probabil pe parcursul interviului o vom dezvolta. De asemenea, au apărut medaliații și sportivii clasați în primele șase locuri la Jocurile Olimpice pentru tineret (JOT) de la Buenos Aires 2018. În plus este apariția acestui Centru Olimpic de Testare și Asistență Științifică (COTAS – n.n.) care deja funcționează la Izvorani, urmând ca în curând să apară acolo și clădirea special rezervată acestei structuri. Nu în ultimul rând ne-am asumat, chiar și fără prea mare experiență în materie, proiectul pentru găzduirea unei ediții de iarnă a Jocurilor Olimpice pentru tineret. Locul 7 al Ralucăi Strămăturaru la Jocurile Olimpice de la PyeongChang (în proba de sanie – n.n.), rezultatele bune ale bobului de 4, campion european, bobul dublu de fete și nu în ultimul rând introducerea mono-bobului pentru JO Beijing 2022, mă fac să cred că există o șansă reală pentru sporturile de iarnă. Dacă îmi permiteți să fac o paranteză, Jocurile Olimpice au fost ca un fel de monopol, unde se băteau numai marile națiuni, până a apărut acea globalizare a lui Jacques Rogge, fostul președinte al mișcării olimpice. Astăzi veți găsi un campion olimpic la suliță din Africa, nu numai la maraton, un „hurdler” (alergător de garduri – n.n.) care provine din Rusia, într-o probă altădată rezervată exclusiv alergătorilor de culoare … și așa mai departe. Vreau să spun că lucrurile s-au diversificat foarte mult, oamenii au început să practice sport în toate domeniile de activitate. Și dacă mă întorc la faptul că sporturile de iarnă sunt dominate deocamdată de țările nordice – ceva America și Germania -, e clar că dacă vrem să facem, putem și noi veni acolo! Și nu o spun gratuit, o spun după ce am făcut o analiză destul de pertinentă. Chiar dacă noi n-am putut să punem la dispoziție condiții de pregătire pentru loturile olimpice din sporturile de iarnă decât, poate, cu un an înaintea Jocurilor. Iar ca să te duci și să te bați cu o lume atât de mare, de grandioasă cum e cea a Jocurilor Olimpice – despre care vorbesc cu mare respect -, trebuie să ai continuitate. Și acest lucru îl conștientizăm tot mai mult.

Am trăit din inerție până după anii 2000

Sunteți fără îndoială ceea ce se cheamă un om de sport. Ați făcut atletism din tinerețe și ați ajuns la rezultate remnarcabile. Ați devenit antrenor și apoi manager, lider al celui mai galonat club sportiv din țară. Acum sunteți la COSR – și vă rog să-mi spuneți care considerați că a fost perioada cea mai grea din activitatea dvs. profesională?
Domnu’ Graur, poate că o să rămâneți surprins – și o spun aproape în premieră – perioada cea mai grea se suprapune cu perioda de declin a sportului românesc. Faptul că s-au obținut rezultate până prin anii 2000 și un pic, a fost clar o inerție a sistemului anterior, fără investiții foarte mari. Și lumea a tras concluzia că se poate face sport de mare performanță și fără astfel de investiții. Ei bine, nu! Sistemul anterior asigura toate condițiile pentru performanță și mai era și acea mentalitate de învingător, care ar putea să fie interpretată și că „alergai de foame”… La noi, când ar fi trebuit să schimbăm a apărut criza economică, care a făcut ca o bună perioadă de timp să nu se mai plătească nici premiile în campionatul național (pe diferite ramuri de sport – n.n.). Asta a creat probleme foarte mari. Când încercam să-i convingem pe părinți să fie de acord să continue copilul lor, era greu să le spui că va concura doar pentru o diplomă sau o medalie… Aceea a fost perioada cea mai dificilă a carierei mele, iar cine spune că s-a investit totuși în sport greșește total. Financiar valorile s-au disipat și n-au ajuns nici la marea performanță, nici în sportul de masă. S-a mers la o „menținere” și recunosc că și eu m-am regăsit între cei care au încercat acest lucru. Un prieten mi-a spus de altfel, textual: „George e foarte important că ții lumina aprinsă”! Această lumină aprinsă a însemnat desigur ceva consum, dar din păcate nu a creat nici acea bază de selecție, și nici n-a putut defini un pol al marii performanțe. La Steaua totuși secțiile au funcționat, am obținut în continuare medalii așa cum se aștepta de la noi, sau de la Dinamo. Dacă și alții ar fi reușit, poate nu am fi ajuns în stadiul în care ne-am regăsit după Rio de Janeiro.

Sunt 41 de „samurai” în pregătire

Ce înseamnă să fiți Secretarul General, sau dacă vreți altfel, mecanicul șef al întregii mișcări olimpice?!
Este o mare responsabilitate. Dar vreau să vă spun că vin cu mare plăcere la muncă! Până și entuziasmul cu care vă vorbesc acum despre sport pornește de undeva din sinceritatea omului de sport care nu vrea să renunțe la luptă, care nu vrea să se identifice cu perioada de declin total al sportului românesc. Și atâta timp cât cred că mai pot să fac ceva, iar președintele și cei care m-au ales au încredere, o să-mi dau silința chiar să fac acest lucru. Aici trebuie însă să aduc mulțumirile mele Comitetului Executiv și către toate Departamentele executive ale COSR, care funcționează impecabil. De asemenea, și Academiei Olimpice. Rolul meu este într-adevăr de a pune în practică hotărârile Comitetului Executiv, care conduce între două Adunări Generale. Dar nu e mai puțin adevărat că am o libertate de mișcare mai mare la COSR decât la Steaua, și avantajul de a lucra cu federațiile sportive mult mai aproape. Am avut mereu relații foarte bune cu președinții de federații, cu mulți dintre ei am fost coleg de club la Steaua, iar ele s-au întărit acum. Telefonul meu este deschis permanent pentru acești oameni de sport. Pentru mine este foarte important ca atunci când apare o problemă să identificăm imediat și soluțiile de rezolvare, cât mai curând cu putință. Acest stil de muncă se pare că este agreat de toată lumea.

Domnule Boroi, de următoarea ediție a Jocurilor Olimpice de vară ne mai desparte doar un pic mai mult de un an de zile. Cum se desfășoară pregătirea sportivilor care ne vor reprezenta la Tokyo, în 2020?
Ca să vorbim despre Tokyo, mai întâi trebuie să vă spun două lucruri importante, care chiar se întâmplă. E clar că avem permanent finanțare-monitorizare pentru lotul „Samurai”, în care sunt 41 de membri. În analiza pe care am efectuat-o în 2018 la consfătuirea de la Izvorani cu federațiile de specialitate am constatat câteva lucruri. Mai întâi, dacă facem o analiză a numărului de medalii câștigate la Campionatele Mondiale în ciclul olimpic pentru fiecare federație pe ramură de sport, o să constatăm că nu stăm foarte bine. De exemplu în acest an sunt doar patru medalii câștigate. Dar, un lucru bun este că numărul sportivilor clasați pe locurile 1-6 a crescut. Ce spune acest lucru? Că există posibilități. Este evident că nu poți să visezi la o medalie de pe locul 10 sau 12, doar dacă este o întâmplare fericită. Dar dacă ești prezent într-o finală a locurilor 1-6 sau 1-8, atunci speranțele pentru o medalie pot deveni reale. Încrederea noastră a crescut și datorită contractelor de finanțare pe care le-am putut pune la dispoziție. Aici putem începe cu canotajul, care a avut trei luni de pregătire la „apă caldă”, în Italia, din ianuarie în martie, iar rezultatele de la Lausanne (Campionatele Europene – n.n.) cred că au justificat acest efort. Am reușit să menținem finanțarea la o cotă destul de ridicată a federațiilor pe finalul anului 2018 și începutul anului 2019 – și aici o să trebuiască să fac o menționare aparte în ce privește dispariția accizelor din bugetul COSR, o problemă destul de arzătoare, o să vă explic mai încolo care poate să fie pe termen scurt efectul negativ asupra activității noastre. Am întărit rolul Centrelor Naționale Olimpice de Juniori și Tineret. Veți întreba cum. Ei bine, rolul Comisiei Tehnice nu este doar de a analiza planurile de pregătire, ci și de urmărit cum se desfășoară ele. Avem echipe care pleacă regulat în teritoriu pentru a verifica aceste centre. Vreau să vă mai spun că pe lângă Centrul Olimpic de Testare și Asistență Științifică, un centru care funcționează acum cu circa 50-60 la sută din necesarul de aparatură pe care ni l-am propus, am asigurat un colectiv tehnic al COSR, care are două obiective: pe de o parte cea de consiliere, pe de alta cea de audit. Consiliere fiindcă fiecare federație poate acum să solicite; Comitetul Olimpic are psiholog, are nutriționist, are asistent științific, are doctor…

Scuzați-mă, acest COTAS nu-și suprapune prerogativele cu cele ale mai cunoscutului Institut Național de Cercetare pentru Sport?
Nu. Chiar suntem în curs de semnare a unui protocol cu INCS-ul. Oricum, testele care se vor face aici vor fi diferite de cele de la INCS. Dacă mă întrebați pe mine, fără să fiu un specialist, COTAS reprezintă un pas în plus față de ceea ce aveam la dispoziție până acum. Fără să minimalizăm, nicidecum, rolul Institutului de Cercetare. Noi am simțit nevoia de a avea un centru propriu, pentru că el există în toată lumea și nevoia îl impune. Toate marile comitete olimpice și alte structuri care coordonează sportul de mare performanță au asemenea centre de testare și asistență. Noi doar ne-am aliniat. Mai mult, să știți că idea acestui centru a pornit de la un protocol de colaborare pe care l-am făcut cu Universitatea Lafayette din Statele Unite, ca urmare a unui studiu științific care a avut susținere atât din partea Universității Naționale pentru Educație Fizică și Sport (UNEFS), cât și a altor specialiști. Dar trebuie să vă mai spun ceva.
Sunt bani, dacă faci performanță!

Vă rog.
Cu sprijinul MTS-ului am reușit să aducem câteva modificări la HG 1447, care reglementează normele financiare în activitatea sportivă de performanță. În ce sens? Am considerat că statutul de sportiv al unui lot olimpic trebuie să fie unul diferit. Și atunci am majorat, cu aprobarea MTS-ului, prima unui sportiv de lot olimpic de la 1.500 al 4.500 de lei. Dar cel mai bun lucru pe care cred că am reușit să îl facem, este altul, pot să vă spun, deși este o chestie mai mult tehnică…

Spuneți.
Acum antrenorul principal poate să ia o indemnizație de 200 la sută din indemnizația de lot olimpic al celui mai bun sportiv. Presupunând că avem un antrenor de campion mondial, el va putea să meargă în 9.000 de lei (lunar – n.n.). OK, dar asta nu e totul. În colectivul tehnic care-l sprijină pe acest sportiv, datorită faptului că au crescut și procentele pe care poate să le ia fiecare membru al acestui colectiv, deja se pot aduce oameni de foarte mare calitate. Și-am să vă dau un exenplu. Deci, la 9.000 de lei, 80 la sută pentru un medic înseamnă 7.200 de lei. Deunăzi, de la 1.500 de lei (indemnizația sportivului – n.n.), pentru medic însemna maximum 1.200 de lei! În plus, vreau să vă spun că a fost un deziderat al nostru pentru a pune la dispoziție federațiilor, și Comitetul Executiv a aprobat, o cotă de până la 15.000 de euro pentru colectivul tehnic, pe fiecare ramură de sport. Asta înseamnă că de la antrenorul principal până la, să spunem marangoz sau la preparatorul fizic, care au un procent de doar 50 la sută, tot colectivul de lot olimpic încasează lunar 15.000 de euro! Din luna ianuarie am început să distribuim aceste fonduri. Ce mi-aș dori este ca și federațiile să caute soluții pentru sporirea acestor prime – nu că ar crește valoarea cuiva dacă-i dai un leu în plus, dar totuși… Ar fi bine ca să-și caute niște oameni mai dedicați, care să se apropie mai mult de sportivi.

Încep să fie bani în sport, cu alte cuvinte…
(face o pauză) Ca să faci bani, trebuie să alergi!

Cum spuneați, colaborați strâns cu federațiile. Cam la câte medalii s-au angajat ele pentru viitoarea Olimpiadă? Credeți că le vom obține?
La consfătuirea pe care am organizat-o, așa cum v-am spus, la finele anului trecut, federațiile olimpice și-au asumat un număr de 15 medalii la Tokyo. Comisia Tehnică însă, făcând o analiză ce avea la bază numărul de medalii obținute la Campionatele Mondiale în ciclul olimpic, și încercând să fie cât mai obiectivă cu putință, a stabilit 4-6 medalii. Noi am înregistrat ce au spus federațiile la timpul respectiv, iar la următoarea consfătuire vreau să le pun față în față cu propriile declarații. Așa cum și eu, la rândul meu, o să trebuiască să dau socoteală pentru tot ce am făcut. Iar bobocii se numără după Tokio! Plecând de la o analiză personală eu cred că vom depăși totuși acest număr de medalii. Un exemplu la îndemână este calificarea unui sportiv de la tir pentru JO de la Tokio, este vorba despre Laura Coman. Așadar, aș merge pe 6-8 medalii, ceea ce ar însemna că reușim să oprim un declin vizibil prin scăderea dramatică a medaliilor olimpice. Poate chiar o ușoară revenire, o restartare pentru următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, cea din 2024.

La precedentul nostru interviu, în octombrie 2014, ați anticipat că Steaua va lua patru, cinci medalii la JO de la Rio…
N-am fost departe! Am luat aur având trei sportive, echipa de bază, la scrimă, am luat bronz prin Saritov la lupte și am avut o contribuție importantă în barca de 8+1, care a luat de asemenea bronz. Mai puteam avea una, dacă judokana Andreea Chițu nu se accidenta. Așa că iată, ne reîntâlnim după cinci ani și pot să spun că analiza mea a fost una normală, și asumată.

Viitorul e în Centrele Naționale de Tineret

Ați putut observa de aproape, în ultimii ani, lipsa de dezvoltarea sportului românesc – ca să nu spun regresul său accentuat! Care este părerea dvs., ce ar trebui schimbat în modul de organizare a sportului nostru?
În mare parte v-am răspuns în prima parte a interviului. Important este să înțelegem ce s-a întâmplat prost. Dacă nu vom înțelege cauzele care au dus la această situație, degeaba vom încerca să astupăm golurile care apar spontan. Iar ce încercăm acum prin această politică a Centrelor Naționale Olimpice de Juniori, sau apariția Centrelor Naționale Olimpice pentru Tineret, sunt lucruri absolut extraordinare care s-au întâmplat, și știm cu toții cât de greu se face trecerea de la juniorat la seniori. În pofida unor rezultate promițătoare ale juniorilor. Dar lipsa unei finanțări în adolescență ca și lipsa de rezultate imediate au făcut ca foarte mulți copii să renunțe la activitatea sportivă. Nu o dată i-am văzut plecând pentru a-și căuta alt rost în viață. Ei bine, aceste centre de tineret vor să asigure o anumită continuitate, ajutând la trecerea de la juniorat la loturile olimpice de seniori. Dacă acest lucru ne reușește avem viitor. Dar din această ecuație nu poate lipsi baza materială. Iar dacă construim ceva, s-o facem unde trebuie. De ce spun asta? Pentru că s-a dovedit că anumite zone ale țării continuă să ofere sportivi pe anumite discipline sportive, așa cum se petrec lucrurile la haltere sau canotaj, unde majoritatea sportivilor vin din Moldova. Mai vorbim de asigurarea părții științifice a antrenamenutului, și am amintit de acest COTAS în care ne punem speranța că va aduce un plus de valoare. Și deloc în ultimul rând este nevoie de finanțarea la un nivel peste medie.

Ne vom mulțumi cu patru sau șase medalii?
Domnu’ Graur, să vă spun ce nu este în regulă. Noi încercăm să vorbim despre medaliile de la Jocurile Olimpice parcă mult prea simplu. Păi o medalie la Jocuri, să te duci și să te bați cu cei mai buni, înseamnă un lucru absolut fabulos! Parcă nu prea ne dăm seama. Numai să ajungi la Jocurile Olimpice trebuie să fii între cei mai buni, să fii în primii 16! Numai să ajungi între primele opt, că atâtea echipe se califică la scrimă, câtă muncă implică asta! Ei bine, dacă nu-i vom face pe copiii ăștia (sportivii – n.n.) să gândească pozitiv, să nu se uimească văzându-l pe Djokovici în satul olimpic, ci să știe că sunt acolo pentru că au valoare, că sunt la același nivel cu orice concurent, nu vom avea șanse la medalii. Este o mentalitate pe care trebuie s-o schimbăm.

Există riscul să întrerupem pregătirea pentru JO

Cum este cu accizele, domnule Secretar General?
Așa cum știți, MTS-ul lua de la buget 1 la sută din accizele pe tutun și alcool, din care conform legii o pătrime, adică 0,25 la sută ajungea la COSR. Prin decret de guvern ele au dispărut, au trecut direct în bugetul de stat. Bani nu sunt mai puțini, ba dimpotrivă, bugetul nostru a crescut cu aproape 10 la sută. Însă problema e alta. Veniturile din accize aveau același regim fiscal cu capitolul venituri proprii, și astfel puteau fi reportate de pe un an pe altul. Contractele de finanțare puteau fi deci multianuale. Și federațiile nu aveau probleme. Acum fiind vorba de an fiscal, el trebuie încheiat la 31 decembrie și până nu vine bugetul pe noul an nu mai poți finanța. Vă dați seama ce înseamnă asta? Înseamnă că ar trebui să întrerupem finanțarea încă din luna octombrie, ca să poate fi încheiate la timp deconturile anului fiscal. Iar până în ianuarie-martie nu vom avea bani pentru finanțare. Asta afectează pregătirea sportivilor. Și când – la anul fiind an olimpic?! Încercăm să remediem și, cu ajutorul MTS, el este factorul care are relație directă cu guvernul, să găsim posibilitatea ca printr-un act normativ să se poată da posibilitatea ca banii din bugetul COSR să fie reportați pentru anul următor. Altfel, pierdem continuitatea în pregătire, iar eu vă spun sincer că dacă ar analiza cineva cu atenție lucrul acesta, l-ar putea considera drept unul foarte, foarte grav.

După părerea unora, COSR a ieșit din sfera sa de activitate atunci când a devenit parte din organizarea unor competiții de masă, cum ar fi Gimnaziada. Acest rol ar trebui atribuit mai curând Ministerului Educației. Să înțeleg că dacă ați văzut că alții nu prea se ocupă, v-ați luat dvs. și această sarcină a descoperirii de tinere talente în sport?
În primul rând este un proiect comun cu Dedeman. Partenerul nostru. Apoi, trebuie să știți că lucrurile sunt mult mai complexe. Vorbim despre o competiție care se adresează copiiilor din circa 8.000 de școli, noi începând să finanțăm din faza regională și apoi în cea finală, organizată la Izvorani. Noi am dat alte dimensiuni acestei competiții. După părerea mea sunt trei entități care se ocupă, sau ar trebui să se ocupe, de sportul de masă: Ministerul Educației, Ministerul Tineretului și Sportului și COSR. Nu trebuie să uităm nici sportul universitar. Eu zic că am putea împărți: să zicem că Ministerul Educației ia sportul juvenil, COSR cu cel de la clasele de gimnaziu („Gimnaziada” – n.n.), iar MTS-ul – care are și cluburi sportive subordonate – ar putea să organizeze la nivel liceal o altă competiție, și astfel ar exista o anumită continuitate. Bineînțeles Comitetului Olimpic revenindu-i și principala sarcină, aceea de a se ocupa de sportul de înaltă performanță și reprezentarea la Jocurile Olimpice. Cum bine ați remarcat, noi facem poate mai mult decât trebuie, însă aceste sarcini au fost asumate de Adunarea Generală. Pot să vă spun că sunt Comitete olimpice naționale în Europa care nu fac nimic altceva în afara rolului de bază pe care îl oferă charta olimpică. Pregătire-echipare-participarea la competiție a loturilor olimpice. La noi lucrurile puțin s-au amestecat, dar cred că prin ce facem noi ajutăm la intrarea în normalitate. Nu facem nimic deosebit, dar trebuie să revenim la normalitate. Aceasta este politica președintelui Covaliu și a celor care îi suntem aproape, să încercăm să vedem ce se poate întâmpla mai departe. Fiindcă sunt convins că acei copii care vin și văd ce înseamnă Izvorani pleacă de aici cu o altă viziune și o altă dorință de a face sport. Mi-a plăcut să le spun: vedeți, plecând azi de pe pista de concurs, mâine te poți regăsi în galeria fotografiilor cu mari campioni care se află pe pereții Comitetului Olimpic! E o chestie frumoasă, un mesaj. Am oferit și premii decente, și echipament foarte frumos tuturor participanților.

COSR a izbutit să atragă în ultimii ani o serie de parteneri valoroși, semnând contracte care valorează milioane de euro. Mai este imaginea sportului românesc atât de atrăgătoare încât să intereseze potențialii sponsori?
(o mică pauză) În primul rând avem un președinte foarte, foarte OK. Mihai Covaliu este un nume de referință în ce înseamnă scrima românească, și nu numai. Omul sfințește locul, la urma urmei. A contat foarte mult continuitatea unor relații și venirea unor parteneri alături de noi. Nu știu dacă știți, dar președintele nostru este și președintele Comisiei de marketing a Comitetelor Olimpice Europene (EOC – n.n.) și face parte din comisia similară a ANOC (Asociația Comitetelor Olimpice Naționale – n.n.), o organizație cu peste 200 de membri. Ei bine, explicând celor care vor să vină lângă noi cam ceea ce v-a relatat și dvs., am reușit în timp să sensibilizăm oamenii, văzând că aceste proiecte sunt viabile și chiar se întâmplă. I-am împins spre normalitate. Profit ca prin intermediul dvs. să mulțumesc tuturor partenerilor noștri, de al căror sprijin ne bucurăm. Important este că s-a format un nucleu, cu Dedeman – partenerul principal, ca și BCR-ul, Electrica Furnizare, Groupama, Peak-ul, Hidroelectrica și toți ceilalți, care sperăm să ne susțină și în continuare. În ce ne privește, noi funcționăm cu o organigramă foarte redusă și suntem obligați ca o parte a celor remunerați să fie plătită din veniturile proprii ale COSR, iar fondurile venite de la sponsori sunt foarte utile. Dar aș vrea să subliniați încă o dată personalitatea lui Mihai Covaliu, care este vârful nostru de lance. Boroi muncește, Covaliu aleargă și apoi culegem roadele împreună (zâmbește).

Olimpiadă de iarnă în România?

Frumos! Am observat inițiativa unor foruri guvernamentale de a se lansa în planuri privind organizarea unor competiții de mare anvergură, cum ar fi CE 2028 sau chiar CM de fotbal 2030! Credeți în asemenea proiecte grandioase?
Anticipând următoarea dvs. întrebare, care se va duce spre 2024, ar fi incorect să spun că nu cred în fotbal dar cred în JOT (Jocurile Olimpice pentru Tineret – n.n.). Ce descoper eu acum sunt niște președinți de federații cu foarte, foarte multă inovație, vin cu idei noi. Și aici vorbim de Nicu Vlad, care a organizat Campionate Europene de haltere, Răzvan Pîrcălabu, care a organizat Campionatul European de lupte; judo a avut și el o etapă de Cupă Mondială, tenisul de masă vine cu Campionat European la Cluj și au preluat la anul Campionatul European de tineret, iată că avem o consecință normală a lucrurilor, dacă vrem să revenim. Și mă bucură că lucrurile acestea se întâmplă acum, în ultimii doi ani de zile. Deci, oamenii trebuie să creadă din nou, iar noi trebuie să le oferim această șansă de a crește. Poate și Burleanu are o șansă.

Pe de altă parte, cum ați anticipat, există proiectul organizării unei ediții de iarnă a Jocurilor Olimpice pentru tineret, în 2024, care este mult mai avansat. Vom primi această competiție olimpică?
Domnu’ Graur, depinde și de dvs., dacă mă întrebați (zâmbește larg). De toți cei care vor să sprijine sportul. Nu mai depinde doar de COSR, trebuie să fie un tot unitar. Chiar mă gândesc serios, ca șef de media, ați putea să veniți să ne ajutați!

Cu plăcere. De ce nu?
Nu e decizia mea personală, dar o s-o propun Comitetului Executiv. Acum, de unde s-a plecat? S-a plecat de la idea că în 2012 la noi s-a organizat cu succes Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE – n.n.). Mai mult, am găsit proiectul prin care România, prin Brașov, a candidat alături de Lausanne pentru JOT 2020, dar cred că a fost o tentativă mai puțin pregătită. Nu în ultimul rând am găsit o reală emulație în zonă pentru dezvoltarea sporturilor de iarnă. Pe lângă Guvernul României, care prin semnătura doamnei prim-ministru și-a asumat candidatura pentru acestă competiție, avem și girul autorităților locale, însemnând primarul Brașovului, președintele Consiliului județean, primarul Râșnovului, al Predealului și al celorlalte localități, ca și al domnului Ovidiu Gârbacea, proprietarul bazei de la Cheile Grădiștei. Cu toții au fost aici la prezentarea proiectului. Este cât se poate de normal să mergem mai departe, istoria continuă, de ce nu și la Jocurile Olimpice mari (ediția de iarnă – n.n.), nu peste mult timp, dacă reușim să punem la punct o bază materială corespunzătoare. Ar fi momentul potrivit pentru lansarea sporturilor de iarnă în România, nu spun relansare pentru că n-am fost niciodată la nivelul cel mai înalt. Nu vă ascund că am întâlniri periodice cu reprezentanții federațiilor sporturilor de iarnă, pentru că suntem conștienți că acceptul organizării acestei competiții, fără să putem raporta și performanțe sportive, ar fi o lipsă de respect în primul rând pentru cei care dau girul organizării și apoi al celor care ne susțin. Am pregătit o strategie de formare a Centrelor Naționale Olimpice pentru Juniori în sporturile de iarnă, cu tineri de doar 16-17 ani, pe care vrem să-i creștem. Deci, ne pregătim.

Acum sunteți Secretar General al COSR și colonel în rezervă al MapN. Când veți primi gradul de general și în armată?!
(râde) Chiar azi dimineață am râs cu soția, când i-am spus că dacă eram înainte de ’89 calculatorul mă scotea definitiv la pensie în trei luni de zile (la împlinirea vârstei de 55 de ani – n.n.), cu gradul de general. Asta rămâne între noi. OK, nu sper mai mult decât merit. Consider că gradul de colonel este un grad respectabil în armata română. Acum sunt însă la COSR. Dacă lucrurile vor avea normalitate și continuitate, și Comitetul Executiv și președintele vor dori să mergem împreună mai departe, vom merge mai departe. Vreau să vă spun că proiectele pe care le avem nu sunt pe termen scurt, sunt proiecte cel puțin pe termen mediu. (râde) Și sunt încă în forță, după cum vedeți!
Mult succes, domnule Secretar General!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *