Interviu cu dl. Ovidiu Vasu, director CS Universitatea Cluj

„U” Cluj a reprezentat cu cinste, de-a lungul unui secol, spiritul sportiv transilvănean

Dumitru Graur: Stimate domnule Vasu, ne aflăm în apropierea unui eveniment major pentru viața sportivă a Clujului, aniversarea centenarului clubului Universitatea. Cu excepția Sportului studențesc bucureștean, personal nu cunosc un alt club românesc care să aibă 100 de ani vechime. Cu ce sentimente întâmpinați evenimentul?
Ovidiu Vasu: Mă gândesc la acest eveniment, jubileul clubului, de zece ani de zile. Atunci am aniversat 90 de ani de la înființare și mă gândeam că voi avea foarte mult timp pentru a mă pregăti. Uite că anii au trecut pe nesimțite și ne aflăm în fața unui eveniment aniversar deosebit. Pentru că așa e, sunt puține cluburi în Europa și în lume care să aibă 100 de ani de prezență continuă pe scena sportivă de performanță. Iar clubul nostru, dincolo de această continuitate, are și o particularitate, faptul că este un club polisportiv. Au fost opt secții care au stat la baza clubului atunci când s-a înființat, în 1919: atletism, fotbal, lupte, box, scrimă, gimnastică, tenis și … dansuri populare. Ulterior, în anii ’20 s-au adăugat natația și polo, astea veneau la pachet, patinajul, schiul, apoi după război au apărut voleiul, handbalul, baschetul, rugbyul, judo, și iată cum astăzi, la o sută de ani, simbolul „U” este purtat cu cinste de 21 de secții, opt la jocuri de echipă (baschet, handbal, rugby, volei, masculin și feminin; șase în prima ligă, două în liga secundă) și treisprezece la sporturi individuale (atletism, box, culturism, echitație, judo, lupte, natație, patinaj, schi, scrabble, scrimă, tir și tenis). Toate acestea au evoluat continuu, pe parcusul a zeci de ani, pentru Universitatea și pentru orașul Cluj, pe care noi îl reprezentăm.

„U” Cluj reprezintă fără îndoială mai mult decât un club sportiv. Este în bună parte simbolul sportiv al românismului pe aceste meleaguri, atât de încercate în negura istoriei. În ce măsură mai este și astăzi valabilă această sintagmă?
Așa este, „U” Cluj s-a dovedit a fi, de-a lungul unui secol, mai mult decât o gruparea sportivă, s-a dovedit a fi o stare de spirit, și anume spiritul sportiv transilvănean, pe care noi l-am reprezentat cu cinste. Care înseamnă dăruire, curaj, demnitate, putere. Universitatea Cluj, cu toate secțiile și sporturile din club, a ajuns ceea ce este și a traversat un secol de existență prin oamenii care au iubit-o și slujit-o de-a lungul timpului. Astăzi suntem un club puternic, un club modern, care este cel mai puternic club universitar și cel mai mare club din afara capitalei. După Dinamo și Steaua noi suntem clubul cel mai important, cu opt echipe divizionare la jocuri, cu 13 secții la sporturi individuale, toate acestea având campioni naționali. Ca să vă exemplific, la floretă dominăm de ani de zile campionatele naționale. La echitație suntem una dintre secțiile cele mai bune. La patinaj, de șase-șapte ani de zile dominăm probele de patinaj viteză și patinaj pe role. La tenis de câmp am fost campioni naționali pe echipe, campioni naționali la simplu, la dublu, la dublu mixt, în luptă cu echipa Dinamo. La lupte, chiar anul trecut am câștigat la seniori titlul de campioană națională pe echipe. La box avem campioni naționali, la judo nu mai vorbesc (majoritatea componenților loturilor naționale – n.n.), la natație la fel, la atletism dominăm pe plan național proba de 400 m și 400 mg și la băieți, și la fete. Deci, iată că sunt rezultate deosebite, care ne plasează pe această poziție – locul I la cluburile din afara capitalei și, de departe, cel mai important și cel mai bun club studențesc.

O echipă crescută de la zero până la Divizia A

Care este legătura dvs. de suflet cu clubul Universitatea?
Eu am venit aici ca antrenor de volei, în 1998. Eram antrenorul unei echipe pe care am crescut-o de la zero și până la nivel de Divizia A. Apoi am ajuns în postura, pentru mine neașteptată de director interimar al clubului. Sigur că din această postură mi-am dat seama că este foarte mult de făcut, mi-am propus un plan de măsuri pe care să le iau și imediat activitatea ca director m-a absorbit total. Iată că acum că au trecut fără să-mi dau seama 12 ani de când sunt director, timp în care în club s-au petrecut o mulțime de lucruri pozitive. Deci sunt legat de acest club, cumnatul meu a jucat baschet la „U” timp de 18 ani, a fost conducătorul echipei de baschet Universitatea și al echipei naționale, este vorba de Matei Ruhrig, o figură aparte a baschetului clujean și al celui românesc. Astăzi clubul își desfășoară activitatea într-un sediu modern și are în dotare o bază de recuperare și refacere pentru sportivi, două săli pentru pregătire fizică, două microbuze și două autocare. De curând am achiziționat o clădire cu trei etaje pentru amenajarea pe viitor a căminului pentru sportivi, cu 47 de camere. Clubul sportiv Universitatea se mândrește cu peste 600 de sportivi și tehnicieni, din care 170 de studenți și aproape 200 de elevi. În ultimul ciclu olimpic, sportivii clubului au obținut, în competițiile oficiale la care au participat, 1.243 de medalii din care 491 de aur. Peste 360 de sportivi și 30 de antrenori au făcut parte din loturile naționale, iar nouă sportivi au participat la Olimpiada de la Rio 2016.

Cred că am trecut un pic cam repede peste performanța pe care ați reușit-o ca antrenor, luând o echipă de copii, crescând-o și ducând-o, dacă am înțeles bine, până în Divizia A. Cum a fost?
Așa-i. În 1990 am început activitatea la clubul școlar Viitorul și am făcut un lucru care astăzi din păcate nu prea se mai face, am bătut școlile orașului luni de zile, ani de zile și am făcut o selecție riguroasă; am căutat copii înalți, cu părinți înalți și după 11 ani de muncă acei copii au ajuns seniori, 21-22 de ani și în anul 2000 am reușit să promovăm în prima ligă. În 2000 jucam în prima ligă la volei masculin cu șase sportivi, șase titulari crescuți de mine la clubul școlar Viitorul. Eu mă mândresc cu această performanță, fiindcă nu știu câți antrenori au reușit să selecteze copii – aveam cel mai înalt jucător de volei din România, de 2,11 m, și mai aveam un jucător de doi metri; toți jucătorii erau peste 1,90 m – aleși de mine din școlile din Cluj. Dar pentru asta umblam cinci luni pe an pentru selecție și în întreg anul făceam o pregătire cât se poate de riguroasă, cu accent pe pregătirea atletică. La juniori III ne cam bătea toată lumea, la juniori II am luat medalie de bronz, la juniori I am luat medalie de argint și în 1998 ne solicită clubul Universitatea să venim in corpore cu echipa la club. Noi deja jucam în Divizia B, în primul an n-am reușit să promovăm, dar în anul 2000 promovăm în turneul de la Galați, împreună cu Tractorul Brașov. Și acolo, în prima divizie, am rămas până în ziua de azi.

Transilvania întreagă iubește „U”

Pe vremuri se scria pe garduri „Mamă, te iubesc – dar nu ca pe „U”! Vă rog să îmi dați o explicație pentru această iubire necondiționată!
Clubul Universitatea are așadar o tradiție de 100 de ani. Dar nu numai sportivii au contribuit la faima acestui club, ci și cei de lângă sportivi, de lângă club, care au fost în permanență susținători ai clubului. Nu numai clujenii au iubit Universitatea, clubul este iubit de Transilvania întreagă. Este un club fanion al orașului și este un club fanion al Transilvaniei. Mii de tineri au venit la studii la universitățile din Cluj și au plecat de aici cu dragostea pentru „U”. Această dragoste a dăinuit de-a lungul deceniilor – și atunci putem spune că Universitatea Cluj, cu secțiile lui, de la fotbal până la judo sau scrabble, este o mare iubire și un mare sentiment de apartenență. De aceea noi am publicat și o revistă care se numea „Numai U”, iar în momentul de față avem un site care se cheamă așa. Fiindcă viața întreagă poate să însemne doar clubul Universitatea! Acest club reprezintă în Ardeal un simbol al sportului, al tineretului și al celor mai în vârstă, un simbol al românismului pe aceste meleaguri. Eu mergeam la vârsta de 12 ani pe stadion, cunoșteam toți jucătorii – și acum știu echipa din anii ’70 pe de rost. Astăzi, Clujul, cetate veche universitară, poate fi mândră de trecutul său sportiv care se întinde pe mai bine de un veac, încă din 1908, când, la Olimpiada de la Londra, un clujean a devenit primul medaliat olimpic din Transilvania. Iar „U” a continuat această tradiție.

„Pro patria est, ludere dum videmur”, adică „Ar părea că ne jucăm, însă ne pregătim pentru a ne servi Patria” este sloganul care a fost promovat de marele profesor Iuliu Hațieganu și se află și astăzi pe frontispiciul intrării în parcul sportiv care-i poartă numele. Cât mai este azi valabil acest slogan?
Parcul sportiv Iuliu Hațieganu are o istorie aparte, el a fost gândit și creat de profesorul Hațieganu în urma unui tragic eveniment, moartea fiului său. El și-a dorit să pună la dispoziția tinerilor locul ideal pentru a deveni oameni sănătoși, să fie pregătiți pentru viața care urmează după încheierea tinereții. „Mens sana in corpore sano”. Prin pregătirea fizică la un nivel superior, tineretul este pregătit și pentru a pune mâna pe arme, la nevoie. Asta e chintesența: ești bine pregătit fizic, ești puternic; ești viguros, ești un bun atlet, înseamnă că ești bine pregătit ca să înfrunți dușmanul. Asta e sinteza devizei care se află pe frontispiciul parcului. Astăzi? Constat cu surprindere că tinerii noștri nu mai cunosc nici școala alergării. Putem socoti o boală care afectează tot tineretul nostru, și este o consecință a numărului scăzut de ore de educație fizică în școală și de numărul total de sportivi care sunt angrenați în activitatea sportivă.

Revenirea la universități ar fi un dezastru pentru sportul universitar!

Domnule director, care este părerea dvs. despre sportul universitar de astăzi din România?
(oftează) Ce întrebări îmi puneți! Eu nu pot decât să vorbesc prin prisma clubului Universitatea… În momentul de față Universitatea este clubul universitar numărul 1 în România. Era pe la mijlocul clasamentului în urmă cu zece ani de zile, și iată că a ajuns cel mai important club universitar, și nu numai. Așa cum văd eu lucrurile la clubul Universitatea, sportul universitar românesc este foarte bine reprezentat! Nu pot și nu vreau să discut ce este în altă parte. Dar aici la Universitatea Cluj avem secții campioane, avem iată 360 de sportivi la loturile naționale în decurs de 4 ani de zile, am avut 9 sportivi la Jocurile Olimpice, ceea ce, pentru un club din provincie, este o performanță. La noi chiar se face sport în mod serios și în mod profesionist. Sigur, politica sportului românesc o fac Ministerul Educației, Ministerul Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Ei probabil că au viziune diferită de a mea.

E cam vag ce îmi spuneți. Cum stau lucrurile cu adevărat, haideți că nu vă las!
Cluburile sportive universitare reprezintă acum 30-35% din sportul românesc de performanță la nivel de seniori și participă în campionatele naționale, la jocuri sportive, cu un număr de 51 de echipe. Prin comparație, Dinamo, Steaua și Rapid însumează 18 echipe, cluburile Ministerului Tineretului si Sportului, 32 de echipe, cluburile susținute de primării și consilii județene sunt în număr de 41, iar cluburile private au 18 echipe. Se propune acum trecerea cluburilor sportive universitare la universități, finanțarea să se facă de la Ministerul Educației, o parte, iar altă parte, direct de către universitate. Revenirea la universități ar fi un dezastru pentru cluburile mari, importante, care au bugete care nu pot fi suportate nici chiar de un centru universitar mare, cum este Clujul de exemplu. Mai mult, această situație a fost depășită începând cu anul 1967, când CSU-urile au dobândit personalitate juridică și, apoi, s-au desprins de universități. Să dăm înapoi cu 40-50 de ani ar însemna să ștergem cu buretele o perioadă importantă, cu rezultate excepționale din viața sportului românesc. Nu mai puțin de 51 de echipe activează în diviziile de handbal, volei, rugby și baschet, masculin și feminin, sub marca CSU. Trecerea lor în subordinea universităților va duce în cel mai scurt timp la micșorarea numărului de echipe de divizia A și B, la scăderea numărului de practicanți ai sporturilor individuale și, implicit, la desființarea sportului de performanță la nivelul de seniori, pentru că universitățile sunt instituții care au competențe în procesul de pregătire didactic și științific, și nu în cel al sportului de performanță. Nu este de dorit un astfel de experiment, mai ales că toate cluburile universitare mari funcționează foarte bine și au rezultate excelente. O verigă intermediară nu ar face decât să încetinească activitatea acestor cluburi. Nu verigi în plus ne trebuie în dezvoltarea sportului, fie el și universitar, ci dinamism, mobilitate și multiple resurse financiare pentru menținerea activității sportive. Universitățile ar trebui să păstorească asociațiile sportive universitare (accentuează – n.n.) și nu cluburile sportive universitare, care trebuie să funcționeze în mod autonom. Exemplul clubului Universitatea Cluj este elocvent în acest sens: bugetul clubului este format în procente sensibil egale din subvenții de la Ministerul Educației, alocări de la Consiliul Local și Consiliul Județean și sponsorizări din mediul economic privat. Reprezentăm, în ultimii douăzeci de ani, consorțiul universitar clujean, nu numai o singură universitate, iar sportivii noștri sunt studenți la toate universitățile de stat. În consiliul de administrație se află reprezentanții celor patru mari universități, dl. Leon Munteanu (USAMV), dl. Vasile Bogdan (UBB), dl. Sorin Grozav (UT), dl. Silviu Corpodean (UMF). Pe lângă club își desfășoară activitatea asociații care au rolul de a atrage oamenii de afaceri și sponsorizări pentru a crește bugetul clubului. Este o structură viabilă, care merge foarte bine. De ce să o mutăm în alte tipare care nu sunt croite în favoarea sportului de înaltă performanță? Asemenea idei le-am înfățișat pe larg și în memoriile pe care le-am trimis nu de mult la Ministerul Educației.

Acum sunteți foarte convingător!
Ar fi foarte grav să se întâmple ce se preconizează, iar eu încerc să evit dezastrul! Din păcate rectorii și miniștrii Educației confundă cluburile universitare cu asociațiile universitare. În asociațiile sportive universitare vin studenții și fac sport, evident de plăcere. Ori la noi e invers: vin sportivii (deja consacrați – n.n.), și eventual îi convingem să facă o facultate, cât stau aici. Noi, fiind club sportiv universitar avem ca obiect de activitate selecția, pregătirea și performanța.

Așa cum am afirmat mai de multă vreme, Clujul a devenit de câțiva ani adevărata capitală a sportului românesc. Majoritatea competițiilor internaționale organizate în România se desfășoară aici. Îmi puteți spune de ce?
Am unele obiecții la afirmațiile dvs. Pentru a deveni capitală a sportului roimânesc Clujul ar trebui să câștige majoritatea competițiilor interne, ceea ce e departe de adevăr. Cele mai multe campionate, cupe și întreceri interne sunt câștigate de echipe din București, iar Clujul este probabil pe locul al doilea, dar la foarte mare distanță de capitală. Este însă adevărat că beneficiem de o infrastructură sportivă mult mai bună, care face ca multe federații sportive, Ministerul Sportului, să vină la Cluj pentru organizarea unor competiții de anvergură. Sunt foarte multe competiții la tenis (FedCup – n.n.), la baschet, la atletism, la judo, la gimnastică ritmică – e normal, fiind această infrastructură, cu o sală de 8.000 de locuri, o sală de 2.500 de locuri, stadion, hoteluri, bază de recuperare, loturile naționale sunt foarte atrase să vină la Cluj. Problema e că nu mai au loc echipele divizionare A care activează în club, și atunci cred că ar trebui să mai construim încă o sală sau două, ca să fie toată lumea mulțumită și să poată pregăti și echipele de la Universitatea! E foarte adevărat că la toate aceste competiții internaționale vin foarte mulți tineri, foarte mulți spectatori din Cluj, din afara Clujului… La meciurile de tenis din FedCup au venit de la Baia Mare, de la Timișoara, se crează o foarte mare emulație, care duce desigur la creșterea faimei orașului și a faimei sale sportive.

Ce relație aveți cu Federația Sportului Școlar și Universitar, apaținând de Ministerul Educației. Vă sprijină?
Federația Sportului Școlar și Universitar, așa cum prevede regulamentul ei de funcționare și organizare, se ocupă de activitatea sportivă de masă în școli și în universități. Desigur, ei pot să verifice și să controleze din punct de vedere metodologic activitatea noastră. Ne-am dori o relație foarte apropiată cu FSSU pentru că suntem un club deschis și suntem dornici să primim ajutor și îndrumare; nu ne dorim decât ca activitatea noastră să fie cât mai în folosul sportului de performanță. Un rol important al FSSU în relația cu cluburile sportive universitare îl reprezintă evaluarea lor în baza metodologiei specifice de evaluare aprobată de Ministerul Educației. Această evaluare se face de patru ani de zile, cluburile sunt evaluate în funcție de specificul lor, în funcție de rezultatele obținute, în funcție de numărul de sportivi studenți și elevi, în funcție de rezultatele pe plan internațional și național. În ultimii trei ani, ca urmare a acestei evaluări, clubul Universitatea este de departe clubul sportiv studențesc cel mai important. Anul acesta am obținut 65.000 de puncte, în vreme ce al doilea club ca importanță, Sportul studențesc cred, n-a obținut decât 32.000 de puncte.

Trebuie refăcută piramida cluburilor sportive școlare

Care ar trebuie să fie, după părerea dvs., rolul Ministerului Educației Naționale pentru relansarea sportului românesc?
După mine, cheia relansării sportului românesc se află în cea mai mare măsură la Ministerul Educației Naționale și nu la Ministerul Tineretului și Sportului, cum s-ar putea crede cu ușurință. Primul pas care trebuie făcut ca să relansăm sportul românesc constă în refacerea piramidei cluburilor sportive școlare. Adică readucerea unui număr de 1.500-2.000 de profesori-antrenori înapoi în sistemul cluburilor sportive școlare. Abia după ce acest lucru se va realiza, vor deveni utile și competițiile de masă, gen Daciada sau Gimnaziada. Sportul de masă are rolul de a scoate la lumină copiii, tinerii înzestrați pentru sportul de performanță iar cluburile sportive școlare au menirea de a selecționa și pregăti acești tineri. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, este nevoie de repopularea cluburilor sportive școlare cu antrenori și formarea de piramide cu minimum trei antrenori/ramură de sport. Această măsură nu va costa statul român mai mult de zece milioane de euro pe an, reprezentând salariile unui număr de o mie de antrenori noi introduși în sistemul cluburilor sportive școlare. Problematica relansării sportului românesc nu trebuie să cuprindă strategii miraculoase, implementarea de programe nemaipomenite și reorganizarea unor lucruri care funcționează. Nu trebuie să reinventăm roata, pentru că sistemul românesc a existat și a funcționat foarte bine, dovadă fiind rezultatele foarte bune obținute la Jocurile Olimpice din anii 1976, 1980, 1984, 1988, 1992, 1996 și 2000. Dar ce însemna sistemul românesc? Însemna, în primul rând, la nivel de juniori, cluburile sportive școlare, care aparțineau de Ministerul Educației Naționale, cu mulți profesori-antrenori care cutreierau tot timpul anului școlile, vedeau competițiile de masă și selectau tinerii cu calități pentru practicarea sportului de performanță. Selecția în școli și la întrecerile populare se realiza permanent. Acest lucru a început să funcționeze din anii `50 și a dat roade foarte bune în anii `70-`80 și `90. După aceea, cluburile sportive școlare s-au depopulat și practic s-a ajuns în situația în care, în prezent, nu sunt suficienți specialiști care să lucreze cu juniorii și, pe cale de consecință, nu mai sunt nici sportivi care să ajungă în cluburile de seniori sau mai sus, în loturile naționale. În al doilea rând, veneau cluburile mari, Dinamo și Steaua dar și cluburile sportive universitare și cluburile sportive municipale, foste muncitorești, care selectau, din nou, absolvenții, astfel că juniorii valoroși își continuau activitatea la nivel de seniori în aceste cluburi. Acest mecanism nu mai există ca la nivelul anterior anului 2000 și trebuie refăcut de urgență. Baza piramidei sportului românesc a fost în ultimii 25 de ani distrusă, iar pentru a o reconstrui avem nevoie de reorganizarea din temelii a sistemului. Trebuie să dezvoltăm sportul școlar și universitar ca bază a piramidei sportului românesc. Masa critică, reprezentând cei aproximativ 3 milioane de elevi, trebuie să facă obiectul selecției și îndrumării spre performanță, care se face în Cluburile Sportive Școlare și în unitățile de învățământ cu program sportiv sau clase sportive.

Am aici o întrebare suplimentară: în momentul în care s-a decis desființarea cluburilor sportive școlare, care a fost consecința acestei măsuri aberante?
A fost un moment care a însemnat desființarea sportului românesc! Iar efectele le vedem acum, după 18 ani de la acel moment.

Ar fi ultima lovitură pentru sportul românesc!

Vă mai pun atunci o întrebare dificilă: se încearcă acum și desființarea cluburilor universitare?
Dacă cluburile universitare vor trece la Universități (plan anunțat deja de MEN – n.n.), mare parte dintre ele vor muri sau își vor reduce drastic activitatea. Pentru că Universitatea ar reprezenta o verigă intermediară, care ar însemna mai puțină mobilitate, mai puțin dinamism. Pentru sportul românesc ar fi ultima lovitură! Și așa este lovit din toate părțile, cu o astfel de măsură chiar am pune capac sportului românesc de performanță. Adio medalii la Olimpiade, Campionate mondiale, campionate naționale pentru cluburile universitare!

Și care ar fi soluția, după dumneavoastră?
Dacă vrem relansarea sportului românesc, atunci, după primul pas, și anume, refacerea piramidelor la cluburilor sportive școlare, al doilea pas, extrem de important, ar trebui să fie finanțarea corespunzătoare a primelor douăzeci-treizeci de cluburi, indiferent că sunt aparținătoare de MTS, MEN sau alte ministere. Cluburi puternice înseamnă sportivi numeroși și bine pregătiți, adică rezultate de vârf pe plan național și internațional. Sunt cam treizeci de cluburi mari în România: Steaua, Dinamo, Rapid, „U” Cluj, Poli Iași, Univ. Craiova, Univ. Timișoara, Știința Bacău, Olimpia București, CSU Brașov, Sportul Studențesc, CSU Oradea, CSU Galați ș.a.m.d., cluburi care dau campioni și participanți la Jocurile Olimpice și Campionatele Mondiale. Concluzionând, cei doi pași importanți care trebuiau deja făcuți sunt: refacerea piramidelor la cluburilor sportive școlare și finanțarea corespunzătoare a primelor 20-30 de cluburi importante din România. Iar ca o măsură de precauție, și ca să nu distrugem ceea ce a mai rămas, consultarea celor care muncesc efectiv în sport și care au viziune asupra dezvoltării sportului românesc. Am să vă dau exemplul domnului Căliman (Constantin Căliman, director adjunct al FSSU – n.n.), care are o viziune. Poate mai și greșește, el spune că la asociațiile sportive școlare și universitare s-ar putea crea 100.000-200.000 de locuri de muncă, eu am spus că vor fi 1.500-2.000 de posturi de antrenori doar pentru asociațiile școlare, dar diferența e foarte mare. Dacă vorbești de o sută de mii de locuri îi sperii pe toți și nu mai vrea nimeni să facă asemenea asociații sportive școlare și universitare. Dar în general ce spune dl. Căliman este foarte bine gândit.

E nevoie de prioritizarea sportului

Ultima mea întrebare: este un lucru excepțional ca o entitate să sărbătorească 100 de ani de existență, așa cum se întâmplă cu clubul Universitatea în aceste zile. O întrebare simplă: și acum ce urmează?
Urmează un nou secol de existență a clubului Universitatea! Pornim în noul secol, anul 101, cu gânduri mărețe. Îmi doresc foarte mult ca să continue procesul de modernizare a clubului, pe care l-am început în urmă cu zece ani. Clubul Universitatea trebuie să devină un club modern, un club mare – mai mare decât este acum. Sigur, nu voi putea face niciodată singur acest lucru. E nevoie de sprijin, dar nu neapărat în sensul că găsim un sponsor care să ne susțină, sprijin înseamnă mult mai multe lucruri. Iată: o legislație favorabilă sponsorizării ar însemna un sprijin enorm pentru sportul românesc și pentru cluburile sportive care dau performeri; sprijin înseamnă și o înțelegere foarte bună cu marile universități din oraș, și avem acest sprijin; sprijin înseamnă ca toți cei care sunt legați de orașul Cluj și de sportul din acest oraș să își dorească să contribuie la obținerea de performanțe valoroase la clubul Universitatea, pentru că așa cum v-am mai spus noi reprezentăm orașul Cluj, reprezentăm arealul transilvan. Modernizarea clubului înseamnă și faptul că acest club nu va mai depinde doar de banul public. Că își va crea multiple surse de finanțare, fiindcă dacă n-ai bani nu poți să faci sport de performanță. Sporturile de performanță care se practică la noi nu produc plusvaloare, sau nu produc încă în acest moment plusvaloare. Trebuie să le ajutăm să producă plusvaloare, dar lucrul acesta nu este posibil decât printr-o legislație în favoarea sportului românesc. Este nevoie de o prioritizare; sportul trebuie să devină un element prioritar în România, pentru că la rândul său poate angrena o serie de activități conexe, care pot aduce beneficii importante societății românești.

Înțeleg că sunteți totuși foarte optimist în privința viitorului.
Sunt foarte optimist. Pentru că dacă nu eram optimist nu mă angajam la conducerea unui club atât de vast, cu atât de multe ramificații și o tradiție atât de mare în spate. Pentru mine nu a fost dintotdeauna nu numai o mare onoare, ci și o foarte mare responsabilitate pe care mi-am asumat-o în 2008, când am devenit director al clubului Universitatea.

Domnule director, nu-mi rămâne decât ca acum, la aniversare, să vă urez La Mulți ani!

Interviu realizat de Dumitru GRAUR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *