Olimpia București continuă tradiția de performanță

olimpia2Cu o istorie de 70 de ani, Olimpia București este unul dintre cele mai vechi și mai importante cluburi sportive din țara noastră. Și în prezent, ”olimpienii” se mândresc cu rezultate notabile, dar și cu o bază materială remarcabilă

Mihai Popescu

Acum șapte decenii, la 17 aprilie 1948, lua ființă Clubul Sportiv Flamura Roșie, care ulterior, în 19262, și-a schimbat denumirea în Olimpia București. Activitatea clubului a început sub patronajul Ministerului Industriei Ușoare, cu un număr de 8 secții conduse de 5 antrenori. În prezent, Olimpia a ajuns la 20 de secții sportive și 42 de antrenori. De-a lungul timpului, la Olimpia București au activat nume mari ale sportului românesc precum Viorica Viscopoleanu, Maricica Puică și Paula Ivan la atletism, Elisabeta Lipă la canotaj, Aurel Vernescu la kaiac-canoe, Marin Niculescu la ciclism, Andrei Socaci la haltere, Călina Constantin la pentatlon, Constantin Antonescu la tir.
Așa cum ne explică directorul general Gheorghe Iordache, Olimpia București, cu cele trei baze sportive ale sale, este cel mai mare club departamental din cele 48 ale Ministerului Tineretului și Sportului și chiar undeva ”pe lângă Steaua și Dinamo”. În baza din Tineretului există sală de box, de tir, de scrimă și de karate. În baza din Vitan, teren de rugby, pistă de bob pentru starturi, terenuri de tenis, bază hipică și un teren pentru tir cu arcul. În baza din Iancului, unde este și sediul clubului, se află bazinul de înot acoperit, sala de baschet, de gimnastică ritmică, de karate tradițional și o sală competitivă de haltere.

Centru de excelență pentru baschetul feminin

bazin-inotConducătorul CS Olimpia a prezentat pentru ”Sport în România” un bilanț al anului 2017 dar s-a referit și la situația juridică a grupării din capitală. ”Pentru Olimpia București, 2017 a fost un an bun atât din punctul de vedere al rezultatelor sportive, cât și al rezolvării unor litigii vechi pe care le aveam cu diverși proprietari care intraseră pe bazele sportive ale clubului. În urma unor procese lungi, am reușit să readucem la stat tot ce era de recuperat: hotelul, cantina și cinci terenuri de tenis de la baza Vitan. De asemenea, în luna decembrie, am înființat un centru de excelență pentru baschetul feminin, noi având la club condiții excelente de cazare și de recuperare. Cu ajutorul Federației de Baschet, am adus la Olimpia un antrenor sârb, pe domnul Miroslav Popov, care a fost și la echipa națională de senioare. Sperăm astfel să reducem handicapul existent față de ce se joacă în Europa.
Clubul Olimpia are 20 de ramuri și peste 750 de sportivi legitimați. Se lucrează cu profesionalism sub conducerea cabinetului metodic de antrenori la loturile naționale și olimpice. Avem secții olimpice, cu rezultate, și secții de perspectivă, în care încercăm să aducem copiii să facă mișcare. Între acestea din urmă, amintesc secția de gimnastică ritmică, de scrimă și cea de natație, care a atras mii de copii la bazinul acoperit de la Olimpia să învețe să înoate. Între timp, secția de natație s-a transformat într-una de performanță, care deja e în primele cinci din club. Avem de asemenea o secție foarte bună de karate tradițional, care chiar dacă nu este sport olimpic, este un fenomen, atrage pasiuni și foarte mulți practicanți”, ne-a spus Gheorghe Iordache.

”Vreau ca sportivii noștri să ia aur la Tokyo!”

gheorghe-iordache-director-general-cs-olimpia-bucurestiDirectorul general al clubului bucureștean a evidențiat performanțele sportivilor la disciplinele olimpice și s-a arătat încrezător în perspectiva JO de la Tokyo, din 2020. ”La secțiile olimpice avem rezultate la nivel mondial, cu care ne mândrim. În 2017, clubul Olimpia a obținut 18 medalii la campionatele mondiale din care șapte titluri, patru fiind în ramuri olimpice, haltere și canotaj. O avem pe Loredana Toma, cu trei medalii de aur la Campionatele Mondiale de haltere, și pe Daniela Druncea, din echipajul de 8+1 la canotaj. La Campionatele Europene, Druncea este iarăși campioană și mai avem șase titluri la tineret, la haltere. Iată că secția noastră de haltere, la fete, este cea mai puternică din țară. Practic, am adus lotul olimpic feminin de haltere la Olimpia! Avem patru fete care vor participa acum la Europene cu șanse mari să obțină fiecare câte trei medalii de aur. Vreau ca secția de haltere de la Olimpia să ia medalie de aur la Olimpiada de la Tokyo! Vreau să mai amintesc și de secția de kaiac-canoe, unde noi aveam sportive calificate la Olimpiadă, între care Irina Lauric, singura care nu a fost implicată în problema cu acele «întăritoare», cauză din care federația a fost suspendată. De asemenea, în premieră după foarte mulți ani, s-a luat o medalie de bronz la Europenele de sărituri în apă, prin Aurelian Dragomir, de la Olimpia, care a făcut echipă cu un alt sportiv.
Cluburile se ocupă de partea gospodărească a sportivului, pentru că acesta trebuie educat, ținut la școală, ajutat să i se găsească un serviciu pentru că viața de sportiv e scurtă. Ne-am zbătut, am găsit sponsori, încât fetele de la noi sunt remunerate la nivel de Steaua sau Dinamo, de aceea nu au plecat acolo. Ne preocupă și eșalonul doi, pentru că avem medalii la Cupe ale Europei, la campionate balcanice, la juniori și la tineret. În total, la toate competițiile internaționale oficiale, anul trecut am obținut 58 de medalii”, a precizat Gheorghe Iordache.

”Pe plan intern, anul trecut am obținut 378 de medalii. Asta poate nu spune foarte mult, pentru că lumea din sport își dă seama că nu mai există competițiile naționale de altădată, cu nivelul atât de ridicat. Pentru mine, valoarea clubului nostru este dată de câți oameni avem la loturi, sportivi și antrenori, și de câți oameni iau medalii la competițiile internaționale. De exemplu, acum, la Olimpiada de Iarnă, i-am avut pe boberul Levente Bartha și pe antrenorul său, Dan Scurtu.”
Gheorghe Iordache, Director general CS Olimpia București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *