REPORTAJ EURO U21 | Cum am trăit Europeanul de tineret

Reportaj de Dumitru Graur

– O să pierdem ce e mai frumos, spune cu obidă prietenului său o tânără spre 30 de ani, aflată la doar câțiva centimetri în spate. N-o să mai apucăm să cântăm imnul!

Suntem în mijlocul unei mulțimi de câteva sute de oameni, înghesuiți unul în altul precum sardelele. Polițiștii și oamenii de ordine italieni sunt evident depășiți de numărul neașteptat de suporteri români care vor să intre pe „Dino Manuzzi”, stadionul care găzduiește meciul dintre România și Anglia. La porți s-a format o îmbulzeală uriașă și mai sunt doar câteva minute până la intrarea echipelor pe teren și intonarea imnurilor. Îmi dau seama că împrejur sunt o mulțime de oameni care au poate prea puțin de a face cu fotbalul, dar vin de la sute de kilometri depărtare fiindcă acolo „e” România, și steagul tricolor, și „Deșteaptă-te române” ce poate fi cântat cu mândrie. Nu este deloc un fenomen izolat, asemenea suporteri am întâlnit la foarte multe dintre meciurile României în ultimii ani, sute, uneori mii de românași din disporă veniți cu soțiile și copii ca să fluture tricolorul și să-și afirme apartenența și rădăcinile. Este și un fel de frondă în această manifestare, sunt oameni de multe ori înjosiți care-și câștigă pâinea între străini și patroni fără scrupule, într-o țară care-i hrănește, dar nu-i iubește. Am observat că de cele mai multe ori sunt oameni care nici măcar nu-i cunosc prea bine pe jucătorii care formează „naționala”, mai cu seamă dacă ea este una de „tineret”, dar acest amănunt nu deranjează cât de puțin, ei sunt veniți acolo ca să susțină o țară, nu un jucător sau altul. Iar dacă mai și iese cu victorie, atunci mândria de a fi român crește exponențial, fiindcă ne-am putut arăta și „noi”, nu-i așa, valoarea și orgoliul național în fața celor care ne disprețuiesc.
În fine, intrăm. Polițiștii nu s-au lăsat până n-au pipăit la buzunare fiecare român ce-și dorea intrarea pe „Dino Manuzzi”, chiar dacă meciul începuse de minute bune. Am preferat să stau în tribuna suporterilor români, care, în cea mai mare parte, se află în soarele arzător al amiezii, la Cesena fiind peste 35 de grade – dar la umbră, de unde umbră? – în ziua respectivă. Biletele au desigur numere pe locuri, dar prea puțini chiar țin cont de ele, bulibășeala e generală și foarte mulți compatrioți vor să stea în picioare, chipurile ca să vadă mai bine. Sunt foarte mulți tineri, majoritatea chiar, unii dintre ei s-ar putea să se fi născut în Italia, dar strigă laolaltă „România, România” din toți plămânii, de parcă abia ieri au părăsit Piața Romană. Și le place să se identifice cu echipa de tineret a României, cu România însăși: „Noi suntem România”, se aude. Și, „cine sare, România e!”. Evident, sărim cu toții. Mă gândesc la Emir Kusturica, binecunoscut regizor și muzician sârb, care a spus o dată: „Patria este clasorul cu poze ale fotbaliștilor din echipa națională”. Cât de adevărat!

Un fenomen social interesant

Ceea ce se întâmplă în momentul de față – și aici mă refer la experiența cu echipa de tineret, dar și la Simona Halep! – este un adevărat fenomen social. Am cunoscut la San Marino o doamnă, soră medicală la un spital din Arezzo, de vreo 15 de ani în Italia, care venise cu fiul cale de peste 100 km, doar pentru a vedea meciul României cu Croația. A costat-o drumul, o noapte de cazare, una-două mese și o întreagă zi „pierdută”, pentru ce? Nici nu cred că a înțeles prea multe din acel meci, dar foarte sigur că s-a bucurat de victoria alor noștri și s-a întors acasă bucuroasă că i-a arătat fiului ei că există pe lume o țară de care se poate mândri. Și asemenea sunt zeci de mii de români din diasporă, care formează grosul galeriilor de la meciurile echipelor românești de fotbal, sau la cele ale Simonei Halep. Pe lângă ei, am sesizat, începe să se formeze și o altă categorie de suporteri – sunt cei veniți chiar din țară, care plătesc bani buni pe bilete și pe deplasare, dar par a ține prea puțin cont de asta. I-am văzut la Rouen, la FedCup (unde primarul Clujului, Emil Boc, a condus el însuși o galerie impresionantă), i-am văzut la Madrid la turneul de tenis și i-am văzut mai ales la San Marino, la Cesena sau Bologna, unde au înconjurat echipa de tineret cu iubire și susținere necondiționată. Un asemenea fenomen este unul dintre cele mai plăcute ale vremurilor pe care le trăim și, dacă ar fi să-mi exprim un singur regret, este acela că guvernanții n-au habar și nu simt deloc pulsul mulțimii. Care vrea sport, vrea excelență și reprezentare demnă în lume.
Desigur, am sărit cu toții în picioare urlând de bucurie la golurile din finalul meciului cu Anglia. Această „națională secundă” a României începe să aibă stil și cucerește publicul. Românii își închipuie deja că avem deja o nouă generație „Hagi” și că pasul spre prima reprezentativă se va face curând. O atestă audiențele postului public de televiziune cu ocazia meciurilor de la Euro – U21, care pur și simplu au explodat: de la 6,9% rating pentru meciul cu Croația la 10,9% pentru cel cu Anglia, până la 21,2% pentru meciul cu Franța! Aproape fără precedent. Românii speră și așteaptă noi performanțe, întruchipându-și visele în această echipă de tineret. Și i-am văzut plecând pâlcuri, pâlcuri după meci, deplin satisfăcuți, o maree galbenă scurgându-se liniștit spre mașinile și autobuzele cu care venise, sub ochii neîncrezători ai polițiștilor parcă neobișnuiți cu o asemenea demonstrație de iubire de țară și de tricolor. A fost o experiență minunată, care a meritat tot efortul de a fi trăită. Hai România!

Tehnologie de ultimă oră

Prin grija federației, tricolorii mici au beneficiat de câteva elemente de tehnologie avansată pentru monitorizarea și prelucrarea datelor lor fiziologice. Astfel, analistul de date a avut permanent la meciuri pe genunchi un laptop care monitoriza toate datele primite de la un mic transmițător montat pe spatele fiecărui jucător român, undeva în zona cervicală, sub tricou. În acest fel, analistul român a putut evolua în timp real evoluția fiecărui jucător, rezervele de energie consumate sau rămase, pulsul, tensiunea și așa mai departe. Analistul comunica periodic prin telefon cu unul dintre antrenorii secunzi, care avea o cască în ureche. Astfel informațiile importante ajungeau la Mirel Rădoi, care decidea în cunoștință de cauză dacă un jucător sau altul poate continua, sau trebuie înlocuit.
De asemenea, la analiza jocurilor, după fiecare meci, cu ajutorul unui soft achiziționat de FRF se putea stabili cu exactitate care ar fi trebuit să fie poziția ideală a unui anume jucător în funcție de fiecare fază a jocului. Aceste analize contribuie fără îndoială la dezvoltarea inteligenței de joc și fac parte din „arsenalul” tehnico-tactic al tuturor marilor cluburi de fotbal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *