FOTBAL – Preliminarii CE 2016 Tricolorii au trecut în fruntea Grupei F de calificare la EURO 2016.

după ce au învins Irlanda de Nord, graţie ”dublei” stelistului Paul Papp, la primul meci de la revenirea generalului Iordănescu pe banca tehnică a naţionalei.

Şocul plecării bruşte a lui Victor Piţurcă de la cârma primei reprezentative, în plină cursă de calificare la EURO 2016, dintr-o grupă parcă mai accesibilă ca oricând, nu s-a resimţit negativ la a treia ”reactivare” a generalului Iordănescu. Tata Puiu a mizat, în linii mari, pe lotul cu care Piţi a dus primele trei bătălii din această campanie şi în meciul cu Irlanda de Nord şi a obţinut o victorie care a propulsat România pe prima poziţie a Grupei F.

Stadionul pe jumătate plin la un meci pentru şefia grupei l-a convins pe Iordănescu că mai e mult de muncă până când va avea din nou o trupă de paradă, pe care lumea să se înghesuie să o privească. Prima parte a meciului de pe Naţional Arena a fost în tiparul obişnuit al ”tricolorilor” din ultima perioadă, cu ceva dificultăţi la construcţie, scădere de ritm în apropierea careului advers şi o mare lipsă de concentrare în faţa porţii. Mai ales din partea lui Stancu.

Chiar şi aşa, Chipciu – cu o dublă ratare în minutul 18, când balonul şutat de el a lovit transversala – putea aduce liniştea la pauză. Lafferty, în ultimele secvenţe ale primei reprize, cu o mare ratare, l-a obligat pe selecţioner să facă primele mutări imediat la reluare, introducându-l pe Keşeru în locul lui Stancu şi mai apoi pe Maxim în locul lui Tănase. Superioritatea României a început să fie tot mai evidentă, însă fără mari ocazii de poartă, până cu 15 minute înainte de final. Atunci Paul Papp, fundaşul care din primii bani din fotbal a plătit factura la lumină, pentru ca frăţiorii săi să-şi poată face lecţiile altfel decât la lumina lumânării, a fost ”cu cinci minute mai deştept” decât irlandezii. ”Dubla” lui Paul, din minutele 74 şi 79, a asigurat României victoria care-i permite să ierneze pe primul loc al grupei şi să devină principala favorită la calificare.

Articolul complet il puteti citi in Revista Sport in Romania Nr. 14–noiembrie 2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *