Un film de ţinut minte

„În timpul minciunii universale, a spune adevărul devine un act revoluţionar“

George Orwell

Dumitru Graur

Câştigător al Oscarului 2017 la categoria Cel mai bun film documentar (Best Documentary Feature) la cea de-a 90-a ediţie a „Academy Awards“ de la Los Angeles, Icarus trebuie neapărat văzut şi comentat. Filmul reprezintă o mărturie cutremurătoare a realităţii sportului actual, în care dopajul a devenit o adevărată instituţie. „Toţi se dopează“, spune la un moment dat Dan Catlin, director şi fondator al laboratorului anti-doping UCLA, cu referire directă la sportivii din baschetul, hocheiul sau fotbalul american. „Şi nu pot fi prinşi, continuă el, le este foarte uşor să înşele testele!“. Suntem deja în mijlocul focului. Înconjuraţi de minciuna universală a sportului curat, neprihănit de flacoanele farmaceutice tot mai sofisticate. Dar, din când în când apare câte un revoluţionar, care refuză să creadă în universala minciună, ba chiar aduce probe în sprijinul ereziei sale. A fost mai întâi ziaristul german Hajo Seppelt, ale cărui documentare difuzate de ARD au produs vâlvă, dar şi neîncredere. Se continuă cu mărturiile atletei Iulia Stepanova şi ale soţului său, ambii emigraţi în Occident, dar şi cu Raportul investigaţiei conduse de Richard McLaren, care susţine negru pe alb „peste 1.000 de sportivi ruşi, din toate sporturile, au fost implicaţi în conspiraţie“. În ciuda evidenţei, CIO refuză excluderea Rusiei de la JO. Iar acum mai vine, iată, americanul Bryan Fogel, care demonstrează pe parcursul de două ore al filmului său că în Rusia dopajul a fost ridicat la nivelul celor mai înalte preocupări ale statului, ajungând până la vârf. 

Experimentul dopingului pe propriul corp

Bryan Fogel este de meserie scriitor, dramaturg şi producător de film, al cărui hobby este ciclismul, pe care-l practică amator. A fost fanul lui Greg LeMond şi al lui Lance Armstrong, descoperind apoi uriaşul fals al dopingului practicat de aceştia, oarecum bănuind asta, după care se decide să participe el însuşi la cea mai dură competiţie de ciclism pentru amatori din lume, circuitul alpin francez. Se antrenează asiduu şi la finalul cursei va fi al 18-lea. Simte că primii zece concurenţi sunt intangibili, distanţa e mult prea mare pentru a fi acoperită doar de antrenament şi, spre a face un experiment, decide să se dopeze! Fogel mărturiseşte această hotărâre unor apropiaţi, dar nimeni nu pare să aibă curajul să-l ajute. În cele din urmă, unul dintre antrenorii americani îi sugerează să ia legătura cu un doctor-farmacist din Rusia, Grigory Rodchenkov pe numele său. Acesta este nici mai mult, nici mai puţin decât şeful Laboratorului anti-doping din Moscova! Cei doi au lungi dialoguri pe skype. Rodchenkov acceptă să-l „ajute“ să se dopeze, asigurându-l totodată că nu va fi prins niciodată la controlul anti-doping. Îi şi prepară un cocktail injectabil din trei substanţe farmaceutice şi-l roagă pe Fogel să-i trimită periodic mostre de urină spre a fi analizate în laboratorul pe care-l conduce. Trece aşa aproape un an, iar Bryan se înscrie încă o dată la startul cursei amintite. Nu va fi însă un succes, o serie de ghinioane îl obligă să abandoneze, însă relaţia cu Rodchenkov se consolidează. După apariţia documentarelor semnate de Hajo Seppelt (vezi nr. 30 al revistei), lumea sportului începuse să fie sensibilă la subiectele jurnalistice legate de dopingul instituţionalizat. Dintr-un motiv neexplicat pe de-a întregul, Rodchenkov crede că a venit momentul pentru a da în vileag ceea ce se poate numi „politica dopingului susţinut de stat în Rusia“. Şi are suficiente argumente să demonstreze asta. Fogel şi Rodchenkov înţeleg că pot releva întregul sistem de dopaj instituţionalizat al Rusiei, dar pentru acest lucru doctorul este obligat să plece definitiv din ţara sa, stabilindu-se în Statele Unite. Acolo se află şi în acest moment, fiind inclus în programul de protecţie a martorilor, de teama de a fi eliminat de spionii ruşi de pe teritoriul SUA. Între timp, luaţi aminte, două persoane direct implicate în activitatea Laboratorului anti-doping din Moscova, între care chiar fostul său director, au decedat din motive suspecte!

Mărturii indubitabile

Ajuns în America, Rodchenkov face mărturisiri complete, întreaga sa poveste fiind publicată în ziarul de mare tiraj New York Times pe 12 mai 2016. În filmul pe care-l realizează Bryan Fogel, el vorbeşte în faţa camerei descriind întregul sistem de dopaj din Rusia, accentuând pe Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci 2014, acolo unde atleţii ruşi au cucerit 33 de medalii. Dr. Rodchenkov povesteşte cum în fiecare noapte i se transmitea o listă cu numele sportivilor ale căror teste anti-doping trebuiau distruse. Pentru identificarea unui anume sportiv cu flaconul cu urină care-i aparţinea – codurile au numere de şapte cifre –, sportivii au fost învăţaţi să fotografieze flacoanele cu urină şi să trimită datele la Ministerul Sportului, de unde un oficial se ocupa să i le transmită lui Rodchenkov. După ce primea semnalul „urina este gata“, schimba originalele cu flacoane cu urină prevalată cu multe luni înainte, evident curate, de la aceiaşi sportivi. Laboratorul de la Soci fusese astfel amenajat încât alături de camera în care se centralizau probele să se afle o altă cameră, cea în care se aduceau flacoanele false. Între cele două camere (vezi schema alăturată) exista o mică gaură în perete, prin care Rodchenkov primea flacoanele „curate“ spre a le înlocui pe cele cu urina plină de steroizi, prelevate la concurs! Ca totul să fie perfect acoperit, întreaga operaţiune se desfăşura sub atenta observaţie a agenţilor FSB (fosta KGB) şi sub directa îndrumare a lui Iuri Nagornîh, adjunct al ministrului Sportului, cu deplina cunoştinţă a lui Vitali Mutko, ministrul Sportului din Rusia, astăzi promovat de Putin în funcţia de vicepremier al Federaţiei Ruse! Rodchenkov a adus mărturii indubitabile, prezentând copii, CD-uri, e-mail-uri şi alte probe care incriminau întreaga operaţiune de stat a dopingului. El nu are niciun dubiu că „succesul“ sportivilor ruşi la Soci a fost orchestrat de însuşi preşedintele Vladimir Putin.  

„Rusia nu trebuie umilită, sportivii ruşi nu trebuie să fie jigniţi“, a declarat Thomas Bach, preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, care a permis sportivilor din ţara lui Rodchenkov să participe la JO PyeongChang 2018 sub steagul alb al CIO. Încă o dată, forul olimpic mondial pare să prefere să pună batista pe ţambal, în locul măsurilor drastice care se impun. Icarus-ul lui Bryan Fogel demonstrează cu claritate cât de corupt poate fi sportul, când s-a ajuns ca o întreagă naţiune să accepte dopingul ca armă împotriva celorlalţi. În finalul filmului, Fogel reaminteşte unul dintre citatele preferate ale lui George Orwell (cel care a semnat zguduitoarele romane „Ferma animalelelor“ şi „1984“): Dacă toţi ceilalţi acceptă minciuna, minciuna trece în istorie şi devine adevăr. 

Iar acum, nu-i aşa, urmează Campionatul Mondial de fotbal. Tot în Rusia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *